Moment jubiliar la Colegiul Economic din Târgovişte

Date:

suzana iliePe 29 octombrie 2014 instituţia de învăţământ îmbracă straie de sărbătoare, pentru a marca 90 de ani de de la înfiinţare. Conducerea instituţiei a pregătit un program special pentru această zi. „Este un moment pe care îl aşteptăm de multă vreme, este primul moment jubiliar pe care îl marcăm, de aceea ne dorim să fie unul cu totul şi cu totul special. Vrem ca foşti elevi, foşti profesori, actuali elevi, actuali profesori să se adune laolaltă, să se simtă ca între prieteni şi să se bucure împreună”, dezvăluie prof. Suzana Ilie, directorul colegiului „Ion Ghica” din Târgovişte.
La eveniment vor fi invitaţi profesori pensionari, dar şi foşti elevi care au devenit oameni de succes în diferite domenii. „Neam gândit să realizăm un dialog între generaţii. Întâmplarea a făcut că generaţia de acum 45 de ani dorea să facă o revedere. Le-am propus să fie pe 29 octombrie, în aşa fel încât să punem faţă în faţă absolvenţi de acum 45 de ani cu actualii elevi ai colegiului. Cred că va fi un moment emoţionant”, spune directorul instituţiei.
Cu această ocazie va fi lansată o revistă jubiliară şi realizat un album cu fotografii şi cu impresii de la eveniment.
De asemenea, va fi evocată personalitatea lui Ion Ghica. „Ne-am gândit să prezentăm o scenetă din convorbirile lui Ion Ghica la Târgovişte. Ea va fi pregătită de un actor profesionist de la Teatrul Bulandra din Bucureşti, în care elevii noştri vor fi actori. Vom încerca să arătăm cine a fost Ion Ghica pentru Târgovişte, acest om extraordinar, economist, politician, om de cultură şi în ce fel a marcat istoria oraşului Târgovişte. Vom avea şi un teatru în mişcare. Pe holurile şcolii şi în curtea şcolii vor fi prezenţi elevi îmbrăcaţi în costume de epocă, ce vor încerca să creeze atmosfera anilor în care a trăit Ion Ghica”,a mai spus directorul colegiului, Suzana Mie.
„Nu suntem prea pricepuţi la momente de sărbătoare, întotdeauna ni s-a părut că avem altceva de făcut, că programul este prea aglomerat, că nu avem timp să ne bucurăm. A sosit în schimb şi această zi, pe care o vrem frumoasă pentru toţi cei care vor participa”, a explicat directorul colegiului, întrebată fiind de ce această sărbătoare abia după ’90 de ani.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

SPERANȚE PENTRU ATLETISMUL DÂMBOVIȚEAN

Zilele trecute s-a desfășurat în sala de atletism „Ioan...

Vești bune pentru autoritățile locale: Finalizarea proiectelor europene printr-un mecanism financiar inovativ

Guvernul României a aprobat  prelungirea unui mecanism esențial pentru...

Alegeri parlamentare 2024: Apel la responsabilitate și echilibru din partea cetățenilor

Pe 1 Decembrie, românii sunt chemați să participe la...

Guvernul extinde beneficiile Contractului Colectiv în sectorul bancar

Guvernul României a făcut un pas important pentru îmbunătățirea...
error: Conținutul este protejat!!