Andrei Ivan a fost ofertat de Craiova înainte de a se înţelege cu cei de la Rapid Viena, iar jucătorul împrumutat de Krasnodar la austrieci a făcut această dezvăluire înainte de meciul cu FCSB din preliminariile Europa League.
Ivan a recunoscut că a fost dorit de Craiova înainte de a se înţelege cu adversara FCSB-ului din play-off, atunci când îşi căuta o echipă la care să meargă sub formă de împrumut, pentru a putea avea cât mai multe evoluţii. Ar fi ales să revină la Universitatea Craiova pentru motivul că este echipa sa de suflet, însă mărturiseşte că întoarcerea în ţară nu era chiar pe placul său.
„Am vrut să joc aici pentru Rapid Viena. Mi-au propus asta şi chiar nu m-am gândit să plec la altă echipă. Am mai avut ofertă din România. Nu am vrut să mă întorc în România şi am ajuns la Rapid Viena. Era Craiova, voiam să mă întorc, să joc pentru echipa mea de suflet, pentru Craiova, dar aşa a fost să fie, să vin la Rapid Viena”, a declarat Andrei Ivan, care a prefaţat totodată şi duelul din Europa League: „Antrenorul avea informaţii înainte să-i spun ceva, se consolează foarte bine cu celălalt antrenor secund şi au găsit foarte multe slăbiciuni Stelei. Noi avem foarte multe atuuri, să spun, mai ales primul meci că avem fanii. Avem foarte multă agresivitate şi sperăm să facem un meci foarte mare şi să câştigăm mâine. Am prieteni cu care joc, am jucat cu ei la naţionala României, am jucat şi la U-21 şi sper să mă revăd cu ei. Atmosfera va fi frumoasă, mai ales mâine seară la meci. O să vedeţi şi voi, avem nişte fani foarte frumoşi. Acolo stă galeria noastră, eu cred că va fi full stadionul şi o să ne împingă de la spate să câştigăm. Steaua are experienţă foarte mare în Europa League, ştiu asta foarte bine, au jucat foarte multe meciuri, au jucat cu Lazio, cu Chelsea, Ajax şi au experienţă foarte mare, dar nu ne speriem de experienţă, nu experienţa joacă în teren, sperăm să facem un meci mare”, a declarat Andrei Ivan, citat de Fanatik.
aiova l-a vrut pe Andrei Ivan, însă jucătorul vedea ca pe un pas în spate o eventuală revenire în Liga 1 Betano după doar un an de la plecare. De aceea a ales Rapid Viena. Andrei Ivan s-a născut pe 4 ianuarie 1997 la Moreni şi a început fotbalul la juniorii Craiovei, de unde a făcut pasul la echipa mare în ianuarie 2014. După trei ani de zile şi numeroase oferte de la Gigi Becali, care l-a vrut insistent la FCSB, ajungând să-şi caute inclusiv la autocarul echipei din Craiova pe Ivan, a plecat în afară. Krasnodar le achita celor de la Universitatea Craiova suma de 3.000.000 de euro, iar după un an în care jucătorul nu a reuşit să evolueze prea mult a fost cedat sub formă de împrumut la Rapid Viena până în vara anului viitor.
Morenarul ar fi fost tentat de o revenire în Liga I ANDREI IVAN, LA UN PAS DE CSU CRAIOVA
Date: