Fostul jucător al lui CS U Craiova, Andrei Ivan, a spart gheaţa la primul meci la formaţia din prima ligă din Austria, Rapid Viena.
Andrei Ivan nu a impresionat în tricoul celor de la FK Krasnodar, evoluând doar în 82 de minute în toate competiţiile pentru formaţia rusă, care l-a cumpărat de la CS U Craiova în schimbul sumei de 3 milioane de euro. Şefii clubului din Krasnodar l-au împrumutat, pentru un sezon, la Rapid Viena, unde fostul vârf din Bănie şi-a redescoperit calităţile de marcator, încă de la primul meci, relatează mediafax.
Ivan a evoluat în partida amicală a disputată de Rapid Viena împotriva celor de la Mostviertel, în care formaţia din capitala Austriei s-a impus cu 14-0. Ivan a marcat golul cu numărul cinci al partidei, în minutul 32, stabilind astfel scorul pauzei, prin intermediul unei execuţii frumoase. Atacantul a fost lansat în jumătatea adversă şi a lobat portarul.
Rapid Viena a încheiat sezonul 2017-2018 pe locul trei, la opt puncte de ocupanta locului doi, Strum Graz, şi la 21 de puncte de campioana Salzburg.
MORENARUL IVAN A MARCAT PENTRU RAPID VIENA
Date: