Moreni: 200 de ghiozdane complet echipate și 400 de kituri de igienă personală ajung la grupul țintă din Proiectul DEMNI

Date:

Constantin Dinu, primarul Municipiului Moreni, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei  Moreni au organizat o nouă activitate în cadrul proiectului DEMNI- Dezvoltare Echitabilă, Măsuri Nediscriminatorii și Incluziune. 

 Proiectul beneficiază de un grant de 766.554 de euro oferit de Islanda, Liechenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului de Dezvoltare Locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) și este menit să rezolve nevoile individuale pentru un număr de 1550 de persoane.

„Prin această  acțiune, un număr de 200 de copii primesc câte un ghiozdan complet echipat și adaptat nivelului de studii, iar 400 de persoane vor beneficia de kituri de igienă personală. De asemenea, persoanele din cadrul grupului țintă vor beneficia de servicii medicale care constau în efectuarea de analize, tratamente stomatologice, precum și de servicii educaționale, servicii de informare și consiliere profesională, cursuri de formare profesională”- a subliniat Constantin Dinu, primarul Municipiului Moreni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Importanța cărții de muncă

Cartea de muncă este un document esențial care documentează...

De ce este importantă testarea periodică a alarmelor de incendiu?

Alarmele de incendiu sunt unele dintre cele mai importante...

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din județul Dâmbovița au reușit să identifice mai...