In cadrul proiectului „Prevenire, educaţie şi combaterea corupţiei (PECC )”, aprobat şi finanţat prin Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA), Axa prioritară 2-Administraţie publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente, la Moreni a avut loc un atelier de lucru pe subiectul combaterii cât mai eficiente a acestui flagel.
Au participat Constantin Tocan, viceprimarul municipiului Moreni, comisar şef de poliţie Gheorghe Sorin Sandu, comandantul Poliţiei Moreni, comisar de poliţie Cristian Ciacoschi, adjunctul şefului Poliţiei Moreni, şefi de instituţii din localitate şi funcţionari publici din grupul ţintă. A prezentat lectorul Marius Florinel Văsii.
Proiectul „Prevenire, educaţie şi combaterea coruptiei (PECC )” are o valoare totală de 273.006,00 lei iar obiectivele specifice implementarea în instituţia publică solicitantă -Primăria Moreni – a unei proceduri interne care are ca finalitate dezvoltarea spiritului etic şi integritatea funcţionarilor in exercitarea actului administrativ; elaborarea unui ghid de bune practici în instituţia publică solicitantă cu scopul de a preveni corupţia şi conflictele de interese în administraţia publică locală şi de a stabili indicatori specifici de evaluare; organizarea unei campanii de educaţie anticorupţie, al cărei scop este promovarea transparenţei în administraţia publică locală; formarea personalului autorităţii publice solicitante (28 persoane) în vederea prevenirii şi limitării fenomenului de corupţie în instituţiile publice locale.
Grupul ţintă este format din aleşi locali şi personal de conducere/execuţie din cadrul Primărie Municipiului Moreni. Prin intervenţiile şi activităţile sale, proiectul contribuie la soluţionarea nevoilor specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice locale din cadrul Primăriei Municipiului Moreni.
Moreni: Workshop pe tema prevenirii şi combaterii fenomenului de corupţie
Date: