Polițiștii din cadrul Secției 9 de Poliție Rurală Mătăsaru au oprit, pentru control, pe raza satului Mărunțișu, un autoturism, condus de un bărbat de 49 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.