Nevoile oamenilor au fost întodeauna luate în seamă de PSD Dâmboviţa, iar proiectele PSD din municipiului Moreni încep să se vadă.
Preşedintele PSD Dâmboviţa, deputatul Corneliu Ştefan, împreună cu conducerea primăriei municipiului Moreni şi consilierii judeţeni social-democraţi, Liviu Vasilescu şi Mihai Stănescu, au efectuat o vizită de lucru pentru a vedea modul în care au fost implementate proiectele promise de administraţia PSD.
Munca echipei PSD Dâmboviţa s-a concretizat prin implementarea şi finalizarea
următoarelor investiţii:
- modernizarea Bulevardului 22 Decembrie -lucrări finanţate prin PNDL în valoare de 13 milioane de lei;
- modernizarea drumului în cartierul Ţuicani – investiţie în valoare de 310.000 lei;
- modernizarea Bulevardului Petrolul -investiţii de 600.000 de lei, tot prin PNDL;
- construirea unui bazin didactic de înot pentru copii prin Compania Naţională de Investiţii. Valoarea acestui proiect s-a ridicat la 6.400.000 de lei;
- reabilitarea, modern
izarea, extinderea şi echiparea Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 4 Moreni. Finanţarea este asigurată din fonduri europene -POR, iar investiţia se ridică la 5.400.000 de lei;
- modernizarea reţelei de gaze naturale pe Bulevardul 22 Decembrie şi realizarea de branşamente noi;
- extinderea reţelei publice de apă şi canal în cartierul Ţuicani. Investiţia derulată prin PNDL a avut valoarea de 6.500.000 de
lei.
Acestea sunt fapte, sunt
lucruri vizibile. Sunt rezultatul unor planuri gândite pentru oameni, alături de oameni.
De asemenea, tot astăzi, preşedintele PSD Dâmboviţa, deputatul Corneliu Ştefan, a avut plăcerea să participe alături de primarul comunei Gura Ocniţei la distribuirea a 54 de tablete cu conexiune la internet copiilor de la şcoala din localitate.
Datorită primarului social-democrat, Sorin Vasile loniţă, copiii au acum posibilitatea să participe, alături de ceilalţi colegi, la lecţiile desfăşurate în mediul online!