Administraţia de la Răcan, aşa cum ne-a obişnuit, de fiecare dată, marchează cum se cuvine toate evenimente de o importanţă deosebită pentru istoria ţării noastre.
Marţi seară, Muzeul de Artă din Târgovişte a găzduit Conferinţa „Despre România şi Uniunea Europeană”, eveniment organizat de Primăria Răcari, cu ocazia zilelor de: 9 mai – Ziua Europei şi 10 mai – Ziua Regalităţii. Invitatul de onoare a fost prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, preşedinte al Senatului Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, specialist în integrare europeană.
Conferinţa a început cu intonarea imnului României, urmat de imnul UE şi imnul Regalităţii.
Primarul Marius Caraveţeanu a fost gazda evenimentului. Ziua de 9 mai are pentru poporul român o triplă semnificaţie. Pe lângă Ziua Independenţei proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, dar şi Ziua Europei.
Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano în 1985.
Prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, preşedinte al Senatului Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, specialist în integrare europeană a vorbit pe larg despre importanţa zilelor de: 9 mai – Ziua Europei şi 10 mai – Ziua Regalităţii.
A abordat şi teme de actualitate legate de România în contextul UE. După cum ştim, UE intenţionează să schimbe modalitatea de alocare a fondurilor structurale. Comisia Europeană va avea în vedere criterii mai dure pentru alocarea banilor europeni în privinţa respectării statului de drept şi a valorilor democratice.
Prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, preşedinte al Senatului Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative a subliniat faptul că în UE, cuvântul cheie este „Negociere”.
La eveniment au mai participat: consilierii locali ai oraşului Răcari, inspectorul şcolar general, prof. Ion Sorin, profesorul Honorius Moţoc, consilierul primarului oraşului Răcari, Aurelian Popa, dar şi alţi invitaţi.
Muzeul de Artă din Târgovişte a găzduit Conferinţa „Despre România şi Uniunea Europeană”, eveniment organizat de Primăria Răcari
Date: