Natalitate în ușoară scădere în Dâmbovița

Date:

Evoluția principalelor fenomene demografice în Județul Dâmbovița, în luna aprilie, ultima analizată din punct de vedere statistic , a fost caracterizată prin scăderea natalității și a mortalității.  Numărul naşterilor înregistrate a scăzut puțin față de luna precedentă și a crescut ușor față de luna aprile 2023

În luna aprilie 2024 s-a înregistrat naşterea a 238 copii,  mai puțini decât în luna martie 2024 iarumărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate  a fost de 463, cu 36 mai puține decât în luna precedentă.

Sporul natural  a fost negativîn luna aprilie 2024, de -225 persoane (născuţii vii înregistrând un deficit faţă de decedaţi), la fel ca şi în luna martie 2024 (-260 persoane). 

În luna aprilie 2024 nu s-a înregistrat niciun deces la copii cu vârstă sub un an.  

La oficiile de stare civilă în luna aprilie 2024 s-au înregistrat 93 căsătorii, cu 33 mai puține decât în luna martie 2024.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 54, cu 58 mai puține faţă de luna precedentă.

În aprilie s-au născut cu doi copii mai mulți  faţă de luna corespunzătoare din 2023, iar numărul persoanelor care au decedat  a fost de 463, mai mic cu 20 faţă de luna aprilie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa anunti pierderea legitimatie student

Atunci când ne confruntăm cu pierderea legitimației de student,...

Rolul jurnalismului comunitar: recrutarea reporterilor locali

Jurnalismul comunitar joacă un rol vital în informarea și...

Polițiștii dâmbovițeni  sunt pe urmele cămătarilor 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

Accident rutier pe DN71, o persoană a ajuns la spital 

Poliția Orașului Răcari a fost sesizată în această după-amiază...
error: Conținutul este protejat!!