Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan s-a întâlnit cu membrii organizațiilor din comunele Comișani, Cojasca, Băleni, Bucșani, Dobra și Finta. S-a discutat despre proiectele administrative curente, dar și cele de viitor, dar s-a abordat, de asemenea, și subiectul alegerilor din 2024.
” Sunt convins că, având în vedere situația din județul Dâmbovița, ECHIPA PSD DÂMBOVIȚA va câștiga alegerile europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.
Este important să continuăm toate lucrurile bune pe care le-am inițiat până acum și să ne concentrăm asupra necesităților concetățenilor noștri.
Totodată, vom veni cu soluții reale în comunele Finta și Cojasca, localități care resimt lipsa unui primar social-democrat. Și aici vom câștiga alegerile de anul viitor!
Nevoile oamenilor trebuie să rămână mereu în centrul atenției noastre politice și administrative.
Cu abordarea adecvată, suntem convinși că putem să ne menținem încrederea și susținerea dâmbovițenilor.”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan