NICIUN JUCĂTOR AL CHINDIEI ÎN ECHIPA SEZONULUI REGULAT

Date:

PORTAR
Giedrius Arlauskis (CFR Cluj / 32 de ani / 19 jocuri) -Titular incontestabil în echipa sezonului. Nu a primit gol în 14 dintre cele
19 jocuri în care s-a aflat pe teren în ediţia curentă.
APĂRĂTORI
Radu Şt. Boboc (Viitorul /
20 de ani / 24 jocuri) -Tânărul fundaş de bandă a confirmat încrederea primită din partea lui Gheorghe Hagi. A marcat două goluri frumoase şi a oferit trei pase decisive. Dintre cele 22 de jocuri în care a fost titular, 18 le-a început în partea dreaptă şi patru în stânga.
Andrei Burcă (CFR Cluj / 26 de ani / 14 jocuri) – S-a acomodat rapid cu cerinţele exigentului antrenor Dan Petrescu, devenind om de bază în campionat şi în cupele europene. Mai mult, s-a dovedit a fi şi un jucător polivalent, el fiind folosit în câteva meciuri şi pe postul de fundaş dreapta. Marius Constantin (Gaz Metan / 35 de ani / 23 jocuri) – Deşi a ajuns la 35 de ani, evoluţiile sale din acest sezon au fost printre cele mai bune din carieră, un merit deosebit avându-l şi colaborarea cu Edward Iordănescu. Pe lângă prestaţiile solide din defensivă, s-a remarcat şi ca un foarte bun executant de penalty-uri, şase dintre cele şapte reuşite fiind izbutite de la punctul cu var. Mario Camora (CFR Cluj / 33 de ani / 19 jocuri) -Căpitanul clujenilor şi-a mobilizat excelent echipa în momentele dificile, iar rezultatele s-au văzut pe tabelă. Este un model de profesionalism. A ajuns la 259 de meciuri jucate pe prima scenă în tricoul CFR-ului.
MIJLOCAŞI
Dan Nistor (16 jocuri pt. Dinamo, 4 pt. Universitatea / 31 de ani) – A reuşit 10 assist-uri în tricoul roş-albilor (plus patru goluri), fiind la finalul sezonului regulat cel mai bun pasator decisiv din campionat.

Evoluţii lăudabile şi la Universitatea Craiova unde a format alături de Mateiu şi Cicâldău o linie de mijloc experimentată, cu aproape 650 de meciuri în CASA Liga 1.
Jonathan Rodriguez (FC Botoşani / 29 de ani / 25 jocuri) – Dispus în fiecare meci la un consum mare de energie, a făcut excelent legătura între compartimentul defensiv şi cel ofensiv. S-a evidenţiat şi la finalizare, în contul său fiind trecute două goluri şi patru pase decisive. Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova / 22 de ani / 23 jocuri) – A marcat nouă goluri, dintre care patru din afara careului mare, şi a oferit patru pase decisive. A devenit un jucător exponenţial pentru craioveni.
ATACANŢI
Ciprian Deac (CFR Cluj / 34 de ani / 15 jocuri) – Poate fi oricând dat exemplu tinerilor fotbalişti. A fost cel mai periculos jucător din ofensiva ardelenilor, în contul său fiind trecute şapte goluri şi cinci pase decisive.A fost declarat de cinci ori „jucătorul meciului”. Denis Alibec (Astra / 29 de ani / 19 jocuri) – Lăudabilă revenirea de formă arătată de Denis Alibec în sezonul regulat 2019/2020! Cu 10 goluri marcate şi nouă pase decisive, vârful Astrei a fost jucătorul cu cele mai multe contribuţii ofensive din CASA Liga 1.
Florinel Coman (FCSB / 21 de ani / 23 jocuri, FOTO) -A fost principalul motor al roş-albaştrilor în lupta pentru locurile fruntaşe. A marcat de 11 ori (toate golurile din acţiune) şi a oferit şapte pase decisive. Prezent de nouă ori în echipa etapei, lider la acest capitol!
ANTRENOR
Dan Petrescu (CFR Cluj / 52 de ani) – Reprezentant de marcă al „Generaţiei de Aur”, Petrescu este un model şi ca antrenor. A gestionat perfect meciurile din campionat şi cele din cupele europene, reuşind două performanţe remarcabile: locul 1 la finalul sezonului regulat şi calificarea din grupele Ligii Europei.
NOTĂ

  • Au fost luaţi în calcul doar jucătorii care au bifat cel puţin 14 jocuri în ediţia
    2019-2020.
  • Radu Boboc şi Florinel Coman sunt cei doi jucători
    eligibili U 21

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...

Tânăr prins conducând fără permis valid pe drumurile din Dâmbovița

Polițiștii Serviciului Rutier Dâmbovița au prins un tânăr de...