Nicu Croitoru Peste zece ani, la Titu

Date:

sportEchipa din Titu a promovat în Liga a 3-a în sezonul 2002-2003, pe când se numea Electrosid. În tur, antrenor a fost Ştefan Cherciu, iar din retur, pe banca tehnică a stat Nicu Croitoru. Într-un meci decisiv, Electrosid a învins-o cu 5-1 pe Utchim Găeşti, pe stadionul Orăşenesc. In distribuţia formaţiei din Titu evoluau: Dumitrescu, Ene, Matache, Ştefan, C. Petre, Popa, Gomez, Dumitru, Rotaru, C. Ion, M. Dinu.
In stafful administrativ erau Ilie Dinu şi Lucică Bucur. Mai târziu a venit Constantin Ivaşcu.
A retrogradat de două ori, în 2007 şi 2013, dar şi-a recăpătat dreptul de a evolua

în liga a 3-a cu ajutorul comisiilor de la FRF.
De la Urban Titu au plecat, la Liga I, jucătorii: Ţigănaşu (Astra Ploieşti, apoi CSMS Iaşi), Martac (Concordia Chiajna, prin Corona Braşov). Au promovat, în Liga A, cu Corona Braşov, Ştefan, Marcăş şi Martac. La echipa de la poalele Tâmpei au mai evoluat Istrate şi Mitran.
Profesorul Nicu Croitoru este de departe antrenorul cu cea mai mare vechime (peste 10 ani) la echipe din Dâmboviţa. In această perioadă, a pregătit grupe de juniori la GSA Nucet, cu care a avut rezultate notabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!