Note între 7,65 şi 9,77 în cadrul concursului pentru expert achiziţii publice la CJ Dâmboviţa

Date:

cj-dambovita84 de salariaţi din aparatul de specialitate al CJ Dâmboviţa şi instituţiile publice subordonate, respectiv funcţionari publici şi personal contractual, salariaţi cu atribuţii directe sau indirecte în domeniul achiziţiilor publice, persoane cu funcţii de conducere şi de execuţie, au urmat în cursul lunii octombrie cursuri de pregătire pentru dobândirea competenţelor de expert în achiziţii publice. Cursurile s-au desfăşurat la sediul CJ Dâmboviţa. La sfârşitul lunii octombrie, 74 de salariaţi din cei 84 au susţinut un examen care este decisiv pentru continuarea activităţii lor în cadrul forului administrativ judeţean. Pe data de 8 noiembrie şi ceilalţi 10 salariaţi care au absentat de la examen au susţinut examenul. Până să înceapă cursurile, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a stabilit ca „target” minim de performanţă nota 7 şi cine nu va lua nota minimă la acest examen îşi va pierde postul.
Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul CJ Dâmboviţa, marţi, 8 noiembrie şi câteva date preliminare. Până la momentul de faţă au fost corectate un număr de 41 de lucrări din cele 74, notele fiind între 7,65 şi 9,77.
Mai mult şeful judeţului a spus că săptămâna trecută a emis o dispoziţie potrivit căreia angajaţii din domeniul achiziţii publice, care în termen de 10 zile nu promovează documentaţiile în sistemul de achiziţii publice, vor pleca din Consiliul Judeţean.
„O dezbatere intensă a generat decizia mea de a trimite la cursuri şi de a evalua pe cei care lucrează în sectorul de achiziţii publice. Vă precizez următoarele:
La curs au participat 84 de salariaţi din cadrul aparatului de specialitate al CJ Dâmboviţa şi al instituţiilor subordonate, funcţionari publici şi personal contractual, salariaţi cu atribuţii directe sau indirecte în domeniul achiziţiilor publice, persoane cu funcţii de conducere si de execuţie.
Din cei 84 de salariaţi, 31 au atribuţii directe în domeniul achiziţiilor publice, 53 de salariaţi au funcţii de directori, contabili şefi, manageri de proiecte, jurişti, auditori sau personal tehnic.
În data de 31.10.2016, au susţinut examenul un număr de 74 de persoane, 10 persoane au absentat cu motivaţii concediu de odihnă şi concediu medical, aceştia urmând să susţină examenul în cursul zilei de astăzi, 8.11.2016. Deci, nu scapă nimeni de acest examen, indiferent de cât se agită unii sau nu.
La momentul acesta au fost corectate un număr de 41 de lucrări din care 13 pentru avansaţi adică cei din zona de achiziţii publice şi 28 pentru ceilalţi, notele fiind între 7,65 şi
9,77.
La momentul acesta putem constata din activitatea noastră că atunci când oamenii au frica de sancţiune se apucă de muncă.
Vă mai fac o precizare ca să-l informez pe domnul de la Buzău, săptămâna trecută am emis o dispoziţie, fiindcă am constatat că 16 proceduri de achiziţie publică erau nerezolvate din luna iunie, iulie sau august a anului acesta, un blocaj total la nivelul CJ, şi am stabilit:
Cei care în termen de 10 zile nu promovează documentaţiile în sistemul de achiziţii publice sau acele documentaţii care au fost respinse pe motive ce ţin de calitatea lor, sunt necorespunzătoare, vor pleca din Consiliul Judeţean.
Vreau să vă spun că rezultatele sunt excelente în primele trei zile. Ceea ce nu au făcut în ultimele patru luni a fost postat pe SEAP şi mă ţin de cuvânt până la capăt”, a afirmat Adrian Ţuţuianu.
Şi managerii de proiect trimişi la cursuri de pregătire
La începutul săptămânii au început cursuri de pregătire şi pentru managerii de proiect prin ADR Sud Muntenia. La final managerii vor susţine un examen. Se merge tot pe principiul cine nu promovează examenul, pleacă acasă.
„Vă precizez că ieri, 7.11.2016, am început cursuri şi pentru managerii de proiect şi pe achiziţii publice din nou, prin ADR Sud Muntenia. Sunt cursuri pentru care noi nu plătim nimic, sunt în cadrul programului pe care ADR Sud Muntenia în care sunt cursuri de 3-4 zile care se vor încheia tot cu examen, fiindcă nu mai vreau să girez prin semnătura mea acte administrative, proceduri care nu sunt în regulă. Cele mai multe corecţii pe care le-a luat CJ de-a lungul vremii sunt generate de proasta gestiune a achiziţiilor publice”, a mai spus preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu.
Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a spus că cele mai multe corecţii financiare s-au luat din cauza nivelului slab de pregătire a funcţionarilor publici în domeniul achiziţiilor publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...

Tânăr prins conducând fără permis valid pe drumurile din Dâmbovița

Polițiștii Serviciului Rutier Dâmbovița au prins un tânăr de...