La doar două ore după instalare, Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa (CJD), însoţit de Alin Manole, vicepreşedintele CJD, a efectuat o vizită de lucru în zona fostei unităţi militare de la gară, la obiectivul de investiţii „Drum de legătură DJ 720E Gara Târgovişte Sud – Centura Municipiului Târgovişte”, unde s-a constatat că executantul nu avea în derulare nicio activitate. A fost parcurs întreg traseul obiectivului, cu prezentarea de către reprezentanţii Direcţiei Generale Infrastructură Locală a stadiilor fizice şi valorice ale obiectivului, restul de executat şi graficele de lucrări, aşa cum au fost ofertate de către antreprenor.
S-a constatat că ultilajele şi personalul aflat în organizarea de şantier (5 persoane şi 2 utilaje) sunt insuficiente pentru real-izatrea obiectivului în termenele ofertate, această situaţie conducând cu certitudine la aplicarea de către instituţia noastră a penalităţilor contractuale prevăzute. In vederea analizării urgente a situaţiei obiectivului, Alexandru Oprea, preşedintele CJD, a convocat vineri, 19 aprilie 2019, ora 08:30, la sediul instituţiei, factorii de decizie din partea constructorului.
Noul preşedinte CJ, Alexandru Oprea deja a început vizitele de lucru în teren
Date: