
Pe parcursul anului recent încheiat au apărut mai multe modificări la legislaţia privind concediile angajaţilor, o parte dintre acestea aplicându-se, în premieră, în acest an. Schimbările apărute vizează, printre altele, concediul de odihnă, de acomodare, cel paternal şi cel medical. Bugetarii care cumulează două funcţii primesc concediu de odihnă de la ambii angajatori. Această regulă a apărut în aprilie 2020, ca urmare a faptului că, anterior, bugetarii primeau concediu de odihnă numai pentru funcţia de bază, iar pentru cealaltă funcţie îşi puteau lua concediu fără plată. Astfel, a fost eliminată o discriminare legislativă dintre salariaţii din mediul bugetar şi salariaţii din mediul privat referitoare la acordarea concediului de odihnă. Dreptul la concediul de odihnă se aplică şi pentru perioada dintre concedierea ilegală şi reintegrarea în funcţie.