Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 Poliţie Rurală Târgovişte au efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui autoturism condus de un tânăr.Conducătorul auto nu ar fi oprit la semnalul poliţiştilor, continân-du-şi deplasarea, abandonând autovehiculul pe un câmp din zona Teiş-Şotânga şi fugind, împreună cu pasagerii.Poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului, au efectuat mai multe somaţii şi uz de armă în plan vertical, fără a exista victime şi au reuşit identificarea şoferului în persoana unui tânăr de 21 de ani.De asemenea, în timpul urmăririi, unul dintre ocupanţii din autoturism, o tânără, s-ar fi lovit cu capul de parbriz.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că şoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea unei măsuri preventive.Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.Pentru prinderea şi identificarea conducătorului auto, poliţiştii de la Secţia nr.1 Poliţie Rurală Târgovişte au beneficiat de sprijinul colegilor de la investigaţii criminale.