Nu vă lăsaţi prinşi într-o lume care vă va ucide sigur!

Preot loan ŞTEFĂNESCU
într-o duminică, într-un sat, preotul a venit la biserică, ducând cu el o colivie ruginită, îndoită şi veche, şi a pus-o la uşa Sfântului Altar. Mai mulţi enoriaşi s-au mirat de acest lucru. Văzând că sunt nedumeriţi, preotul a început să vorbească: „Când mergeam ieri prin sat, am văzut un tânăr care venea înspre mine legănând această colivie. Pe fundul ei erau trei păsărele mici, tremurând de frig şi teamă.
L-am oprit pe băiat şi l-am întrebat: „Ce duci acolo, băiete? Nişe păsări, bătrâne!, a răspuns el! Şi ce vrei să faci cu ele? O să le duc acasă şi o să mă distrez cu ele – a răspuns băiatul. O să le chinuiesc, o să le smulg penele şi o să le pun să se bată. O să mă distrez de minune! Dar, după ce te vei sătura de păsărelele acestea, ce vei face cu ele?, l-am întrebat. Am nişte pisici şi o să le dau lor să le mănânce!”
Preotul a tăcut câteva clipe, şi l-a întrebat: „Cât vrei pe
ele?”
Tânărul l-a privit mirat, ca şi cum ar fi un nebun, şi i-a zis: „Zece dolari”. Imediat preotul a scos zece dolari din buzunar, i-a pus în mână băiatului, iar acesta a dispărut repede.
„Am ridicat colivia şi am dus-o la capătul străzii, unde erau un pom şi un luminiş. Punând colivia jos, am deschis-o şi, bătând uşor în ea, le-am convins pe păsărele să iasă în libertate” – zice preotul!
Abia atunci au înţeles enoriaşii ce căuta colivia goală în biserica lor!
Aşa se întâmplă şi cu noi! Diavolul ne întinde mereu capcane, ne pune momeală pe care ştie că nu o putem refuza şi ne prinde, ca într-o colivie. Apoi, se distrează cu noi: ne învaţă să ne urâm, să bem, să fumăm, să blestemăm, să jignim, să… ne comportăm ca „animalele”, spre deliciul lui.
„Cât vrei pe ei?”, întreabă Mântuitorul Hristos.
„Oh, dar tu nu-i vrei pe oamenii ăştia. Nu valoarează nimic. O să-i iei şi, drept răsplată, ei pur şi simplu o să Te urască, o să Te scuipe, o să Te omoare! Doar nu-i vrei pe oamenii ăştia!” -răspunde diavolul. „Cât vrei pe ei? întreabă din nou Mântuitorul. Diavolul îl priveşte şi, glumind, zice: Toate lacrimile Tale şi tot Sângele Tău!
Acesta este preţul pe care l-a plătit Fiul lui Dumnezeu pentru noi, cei prinşi (cu voie, fără voie) în colivia celui viclean.
De aceea, şi eu, părintele duhovnicesc al dumneavoastră, prin ceea ce v-am scris, încerc să vă conving să ieşiţi (din colivia celui ce-şi bate joc de noi) în libertate.
Treziţi-vă! Nu vă lăsaţi copleşiţi de indiferenţă sau atraşi de capcanele ce ni se întind. Alegerea vă aparţine! Că veţi găsi răspunsul cel mai bun sau nu îl veţi găsi în această carte, asta este altceva, este treaba lui Dumnezeu. Dar căutarea adevărată, frământarea sinceră este a noastră. Nu veţi avea cuvânt de îndreptăţire să spuneţi: nu am ştiut! N-ai ştiut, pentru că nu ai căutat. Cine caută, găseşte! Dumnezeu a lăsat în lume dintotdeauna tot ce trebuie pentru primirea adevăratului dor omenesc. Dorul cel mai mare al omului este dorul de a cunoaşte: să ştiu! De aceea, să nu leneviţi în ceea ce priveşte dorul de a şti: despre Dumnezeu, despre om, despre îngeri şi despre toată lumea. Să nu treceţi cu indiferenţă pe lângă nimic! Dimpotrivă, luaţi din inima voastră! Aveţi încă inimă plină de tresărire şi de simţire. Luaţi iubire de acolo şi împărtăşiţi tot universul care vă înconjoară, cu această iubire. Faceţi aceasta ca să daţi viaţă, pentru că nu trăieşte nimic în jurul omului decât din iubirea lui. Dacă nu mai iubim universul, acesta se va întoarce împotriva noastră. Tot ce facem fără iubire şi fără atenţie creştină rezultă eşec şi pericol. Ne zidim cu mâinile noastre o lume care ne ucide sigur. Nu vă lăsaţi prinşi într-o lume care vă ucide sufletul!
Să mă iertaţi că îndrăznesc să vă cer astfel de lucruri, dar o fac pentru că sunt mâhnit de starea moral-spirituală a oamenilor de azi, de excesele de violenţă, pornografie, mitocănie, hoţie, lipsă de respect şi responsabilitate şi chiar lipsa de discernământ de a alege între bine şi rău. Este tot mai evident că se încearcă o răsturnare şi înlocuirea adevăratelor valori tradiţionale şi creştine, prin care s-a ridicat şi prin care dăinuie acest neam. Omul de azi este „gol şi risipit”, este mort spiritual! Omul se azi trebuie salvat!
De aceea am crezut că merită să-mi asum riscul de a spune lucrurilor pe nume – spre salvarea cititorului. Dacă am greşit, vă rog, iertaţi-mă!
Rugaţi-vă cu mine, şi, mai ales, pentru mine, ca Dumnezeu să ne întărească spre tot lucrul bun! Şi nu uitaţi că Dumnezeu ne cheamă la îndreptare. Priviţi-vă şi vedeţi dacă sunteţi recunoscători lui Dumnezeu care ne ocroteşte viaţa şi ne poartă de grijă nouă şi alor noştri.
Să ne cercetăm mai adânc sufletul! Prea multe patimi ne macină sănătatea şi sufletul! Dacă nu vom reveni la purtări demne de numele de creştin, dacă nu vom renunţa la nepăsare şi uşurătate în port, nu vom putea îmblânzi mânia lui Dumnezeu, pe drept pornită asupra noastră. Treziţi-vă, fraţilor! Nu vă cheltuiţi viaţa la întâmplare, căci fiecare zi este un mărgăritar şi cu ajutorul vremii dobândim veşnicia, dar vremea cu nimic nu poate fi răscumpărată.
„Doamne, vorbeşte Tu inimilor cititorilor şi enoriaşilor mei prin harul Tău cel atotputernic! Căci ce vor însemna toate ostenelile şi îndemnurile mele, dacă Tu, Dumnezeule, nu vei da putere celui ce binevesteşte şi har celui ce ascultă sau citeşte?”
Ajută-ne, Doamne, să ne mântuim toţi!