Rezultatele deloc măgulitoare ale Examenului Naţional de Capacitate din ultimii ani şi implicit admiterea la licee cu medii ruşinoase îi pun serios pe gânduri pe oficialii din Ministerul Educaţiei. Ministrul de resort recunoaşte că ar fi de acord cu obligativitatea de a se intra la liceu cu nota 5.
Remus Pricopie spune, însă, că realitatea din învăţământul românesc nu permite aşa ceva. Motivul – sunt prea puţine şcoli profesionale. Ministrul Educaţiei Naţionale susţine că, dacă ar putea, ar introduce obligativitatea de a se intra cu media 5 la liceu, dar acest lucru nu este posibil, întrucât ar însemna că numărul copiilor care ar părăsi şcoala ar fi mult mai mare decât în prezent. Asta pentru că nu toate judeţele au suficiente şcoli profesionale.
„Dacă aş putea, mâine aş introduce această măsură. De ce nu se poate? Avem şcoli profesionale doar în oraşele mari, cu industrie puternică (…) Nu am garanţia că la anul cei care nu iau nota cinci vor avea unde să meargă pentru a finaliza învăţământul obligatoriu de 10 clase”, a spus demnitarul.
Anul acesta s-au înregistrat rezultate mai slabe la Evaluarea Naţională faţă de 2013. Concret, ponderea elevilor care au obţinut nota 5 este mai mică faţă de anul precedent cu aproape 5%.
Ministrul Educaţiei a afirmat recent că va analiza fiecare judeţ cu rezultate sub media pe ţară punctual, până cel târziu la începutul lunii octombrie.
În ultimii ani, rezultatele obţinute de elevi au conturat aproape ca într-un şablon nivelul de pregătire în funcţie de judeţ. Şi aproape că nu au fost surprize – cele care au dovedit şi până acum că sunt fruntaşe, şi-au păstrat statutul, iar cele în care tinerii nu prea sunt prieteni cu cartea au avut din nou bilanţ ruşinos.
Numărul mic al şcolilor profesionale face admiterea la liceu mai uşoară
Date: