O BILĂ ALBĂ PENTRU A.J.F. DÂMBOVIŢA DUPĂ „GLORIA IRIS”, REVINE „GLORIA” CORNEŞTI ÎN LIGA NAŢIONALĂ

Date:

sportAşadar, jocurile de baraj din 19 iunie 2013 au stabilit şi celelalte 21 de „norocoase” care se vor alătura celor 51 rămase „valide” din ediţia trecută şi care în total alcătuiesc 72 echipe, împărţite în patru serii pe criteriul geografic, câte 18 echipe fiecare.
Departamentul COMPETIŢII din cadrul F.R.F. va alcătui cele 4 serii, cum spuneam, pe criteriul geografic.
în ceea ce priveşte judeţul DÂMBOVIŢA, va fi repartizat cu cele limitrofe, adică PRAHOVA, ILFOV şi MUNICIPIUL BUCUREŞTI.
Pentru oricine este simplu să alcătuiască seria SUD cu cele 18 echipe. Singurele semne de întrebare rămân doar cine regtrogradează din Seria 1 (Liga a 2-a). Sunt în „competiţie” două echipe, RAPID SUCEAVA şi CHINDIA TÂRGOVIŞTE. Matematic, oricare poate retrograda, practic CHINDIA este mai aproape de Liga a 3-a.
Să dea Domnul să nu am dreptate. în acest context, DÂMBOVIŢA va avea 4 echipe în Liga a 3-a, seria SUD, ceea ce nu-i rău deloc, chiar dacă mulţi mă vor contrazice. F.C.M. TÂRGOVIŞTE şi URBAN TITU sunt cluburi cu vechime în fotbalul naţional, iar GLORIA CORNEŞTI şi CHINDIA (?!)- „juniori”.
Trecând în revistă cele 18 „posibile”, constatăm că este de departe cea mai puternică serie din Liga a 3-a. Practic, se poate considera a treia serie de B: F.C.M. TÂRGOVIŞTE, CHINDIA TÂRGOVIŞTE, URBAN
TITU, GLORIA CORNEŞTI,
FORTUNA BRAZI, C.S.M. CÂMPINA, CONPET PLOIEŞTI, METALOGLOBUS
BUCUREŞTI, JUVENTUS BUCUREŞTI, VIITORUL CHIRNOGI, C.S. BALOTEŞTI, C.S. ŞTEFĂNEŞTI, INTER CLINCENI, C.S. AFUMAŢI, PROGRESUL CERNICA, C.S.
CORBEANCA, VIITORUL
DOMNEŞTI, DINAMO 2
BUCUREŞTI.
Probabil, acestea sunt echipele ce vor alcătui, în final, seria SUD. Nu excludem ca una sau mai multe echipe să nu se înscrie, altele să abandoneze competiţia după câteva etape. Atunci se va ajunge din nou la jocuri mai puţine decât iniţial (34), aşa cum s-a întâmplat şi în ediţia trecută. De fapt, R.O.A.F.-ul spune: ca o echipă să promoveze, trebuie să dispute minim 22 de jocuri.
Ori UNIREA TĂRLUN-GENI a promovat în Liga a 2-a cu 18 partide jucate. De ce mai contează R.O.A.F.-ul în campionatul naţional de fotbal? Din surse am aflat că noua ediţie în Liga a 3-a va începe pe 23 august, dar cu două etape de CUPA
ROMÂNIEI înainte.
Probabil, pe 5 august, reprezentanţii echipelor din Liga a 2-a şi a 3-a vor fi chemaţi la F.R.F. pentru stabilirea „ţintarului”, a programului campionatului 2013-2014. Până atunci este timp să aflăm cine se mai retrage, cine nu va continua în Liga a 3-a dintre echipele calificate la „baraj”, evident în toate seriile, nu numai la SUD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!