O bogăţie pe care puţini o au

Preot Ioan ŞTEFĂNESCU
Demult, într-un sat trăiau doi oameni. Unul dintre ei era cel mai bogat om din sat, era boierul satului, iar celălalt era cel mai sărac om din sat. Cel sărac mergea şi muncea la cei care-l solicitau. Într-o bună zi, boierul trece cu trăsura pe drum, îl vede pe cel sărac aşteptând să vină să-l ia cineva la muncă, şi îl întreabă, ştiind că este un om foarte credincios: „Hei, omule, cum îţi mai merge cu sărăcia? Şi omul sărac îi răspunde: „Boierule, eu am scăpat de sărăcie”. Boierul, crezând că bietul om şi-a ieşit din minţi, a mers mai departe. În noaptea următoare boierul a avut un vis: cineva îi spunea că a murit cel mai bogat om din sat. Ori el era cel mai bogat om din sat. Dimineaţa, când s-a trezit din somn şi din vis, cineva din familie îi spune că a murit săracul. Atunci boierul a exclamat: „Să ştii că omul acela a fost cel mai bogat om din sat, pentru că el avea o bogăţie pe care noi n-o avem. El avea bogăţia sufletului”. E mare lucru să fii „om”, să ai o viaţă cumpătată, să fii bogat sufleteşte.
Mulţi dintre noi nu avem o dreaptă înţelegere în ceea ce priveşte bogăţia şi situaţia materială pe care Dumnezeu ne-o dă fiecăruia dintre noi: Lumina sufletului nostru este întunecată. Zice Sfântul Apostol Pavel că: „dumnezeul veacului acestuia, adică diavolul, a întunecat minţile necredincioşilor ca să nu le lumineze Evanghelia Domnului nostru lisus Hristos” (2 Corinteni 4,4).
Să vă împărtăşesc o mică întâmplare din parohia noastră. Aproape în fiecare an, în preajma marilor sărbători, sufletele creştinilor se deschid mult spre semenii noştri cei nevoiaşi. Aşa a fost şi de data asta. Am mers în casa unor oameni necăjiţi, cu mulţi copii şi le-am lăsat ceva pentru masa de Crăciun. Înainte de a-mi mulţumi, capul familiei şi-a manifestat dorinţa să servească masa de Crăciun în casa lor. Deşi la început am ezitat să răspund invitaţiei lui, insistenţa lui atât de mare m-a făcut să accept, până la urmă, invitaţia. Aşa că, în ziua de Crăciun, după Sf. Liturghie, cu încă câteva daruri în mână, am mers la casa lor, unde eram aşteptat cu multă bucurie şi cu mult drag. Casa era mică, sărăcăcioasă, dar curată şi plină de bucurie. Pe masă era o candelă improvizată într-un borcan în care fuseseră cândva murături, iar acum era plină cu untdelemn. O punte din tablă şi un fitil gros din vată era aprins deasupra ei. Lumina acelei candele se răspândea în toată camera, într-un mod cu totul ieşit din comun, creând o atmosferă plină de sărbătoare şi de meditaţie. Masa a fost repede pusă şi rugăciunea am rostit-o cu toţii. Ne-am aşezat în linişte, şi am început să mâncăm din puţinul pus cu dragoste pe masa lor de Crăciun. Era o atmosferă cum rar mi-a fost dar să văd. Deşi erau mulţi, cu multe lipsuri şi probleme, trăiau cu toată fiinţa lor „bucuria mesei de Crăciun”. La sfârşitul mesei, am fost rugat de gazdă să-i îngădui să spună el rugăciunea de încheiere. Om simplu, fără prea multă şcoală, acesta a spus: „Doamne, îţi mulţumim că ne-ai dat astăzi hrană trupescă şi duhovnicească, fără să o fi meritat.” lată un alt exemplu de bogăţie a sufletului. Fără o pregătire teologică şi fără ifose intelectuale, acest om a împletit credinţa simplă şi curată într-o lumină teologică adevărată – lumină ce nu poate veni decât de la un om „bogat sufleteşte”.
Petru a înţelege şi mai bine lucurile şi cum se poate ajunge la o astfel de bogăţie, iată ce zice Sf. Ap. Pavel: „Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă şi s-au străduit cu multe dureri” (1 Timofte 6,710).
Trebuie să recunoaştem că nici noi nu prea avem o înţelegere dreaptă a lucrurilor, ci uneori inima noastră este stăpânită de iubirea de bunuri materiale care sunt trecătoare, care până la urmă pier şi ne lasă cu sufletul pustiu. Aşa că sfatul meu este să-i iubeşti pe cei săraci, pe bătrâni, pe orfani şi pe bolnavi, să-i cauţi pe săraci şi pe cei pe care alţii în umilesc; şi să nu uiţi niciodată să faci milostenie. Acesta este drumul pe care trebuie să mergi dacă vrei să fii cel mai bogat (sufleteşte). Gândeşte-te mereu la binele pe care îl vei face! De el depinse „lumina din sufletul tău”.
Este adevărat că am intrat într-o Uniune Europeană în care oamenii, de obicei, sunt mai fericiţi atunci când iau decât atunci când dau. Ori adevărata fericire, zice Sfântul Pavel, a învăţat-o de la Domnul Hristos: „E mai fericit cel ce dă decât cel ce primeşte”. Aşa că „darurile” noastre, chiar dacă nu sunt foarte valoroase ca preţ, sunt valoroase prin mesajul ce-l poartă atunci când le dăruim cuiva. Aceasta este adevărata bogăţie – cea pe care o dăruieşte în numele Mântuitorului Hristos.
Păcat că mulţi nu-şi dau seama de acest lucru!