Misiune de salvare dificilă pentru pompierii din Găeşti, care s-au chinuit mai bine de două ore să scoată o femeie de 58 de ani care s-a aruncat într-o fântână îngustă şi adâncă de aproximativ 30 de metri. Femeia de 58 de ani din comuna dâm-boviţeană Petreşti, cunoscută cu afecţiuni psihice, se pare că s-a aruncat în această dimineaţă în fântâna situată în curtea casei unde locuieşte. Femeia era permanent supravegheată de familie, dar ieri dimineaţă, într-o fracţiune de secundă, aceasta a fost scăpată din ochi şi nenorocirea s-a abătut asupra acestei familii. Vecinii spun că femeia avea probleme grave de sănătate, chiar cu câteva zile în urmă a fost dusă la spital: „Am auzit că s-a aruncat în fântână. De dimineaţă familia a vrut să ia apă şi nu intra găleata şi, când s-au uitat, au văzut-o. Imediat au venit pompierii. Avea şi probleme de sănătate”, a declarat o vecină. Diametrul mic al fântânii a făcut imposibilă coborârea echipelor de intervenţie după femeie. Astfel, pompierii s-au chinut cu frânghii să o scoată pe femeie din fântână, care era deja decedată. Ehipajul SMURD a efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat: „Detaşamentul Găeşti a intervenit cu un echipaj pentru scoaterea unei femei căzute dintr-o fântână. Am reuşit acest lucru destul de greu, pentru că fântâna este îngustă, iar persoana nu a cooperat cu noi. Urmează să vină medicul să constate decesul, iar în acest moment echipajul SMURD efectuează manevre de resuscitare”, a declarat cpt. Cătălin Năncescu, ISU Dâmboviţa. Pe tot parcursul intervenţiei femeia nu a colaborat cu salvatorii săi. Într-un final femeia a fost scoasă din fântână, fiind decedată: „Am fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană de 58 de ani din comuna Petreşti a fost găsită decedată într-o fântână. Efectuăm cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care a survenit decesul”, a declarat cms. şef Alexandru lorga, comandantul Poliţiei Găeşti. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment. VIDEO