O fată de 15 ani şi un băiat de 18 ani, ambii din Găeşti, prinşi în timp ce furau bijuterii dintr-un apartament

Date:

Spargator de case gaestiPoliţiştii din Găeşti au din nou pe masă un dosar privind furturi de bijuterii din apartament. Însă de această dată nu mai este vorba despre sotia politistului, ci despre doi tineri, o fată şi un băiat, care au pătruns într-un apartament din Găeşti folosind o cheie adevărată, de unde au furat bijuterii în valoare de 2.000 lei. Politiştii din cadrul Politiei Oraşului Găeşti – Formaţiunea de Investigaţii Criminale au depistat în flagrant pe cei doi tineri, o fată de 15 ani şi un băiat de 18 ani, ambii din localitate, în timp ce sustrăgeau bijuterii din incinta unui apartament. În urma cercetărilor efectuate, politiştii au stabilit că cei doi tineri au pătruns în respectivul aparta-ment prin folosirea unei chei adevărate, de unde au sustras mai multe bijuterii, creând un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. Se pare că fata de 15 ani ar fi pus totul la cale. Tânăra, în urmă cu vreo trei săptămâni, ar fi mers la verişoara ei şi, când a plecat acasă, a luat din greşeală cheia de la apartament. La acel moment a sunat-o pe verişoară şi i-ar fi spus că a încurcat cheile din greşeală. Verişoara i-a spus că va lua cheia de la ea când se vor întâlni. Profitând de faptul că avea cheia de la apartament, fata de 15 ani nu a mai rezistat şi a mers acolo, de unde în primă fază a luat doar o parte din aur şi l-a amanetat. Probabil în criză de bani, fata de 15 ani s-a gândit zilele acestea că poate merge din nou să dea atacul, însă şi-a luat şi un ajutor, pe un amic, băiatul de 18 ani. Înainte de a merge în apartament, fata de 15 ani a mers la o farmacie din Găeşti, de unde a cumpărat mănuşi de unică folosintă pentru a nu lăsa urme, însă, cu toate acestea, cei doi tineri au fost prinşi în fla-grant de politişti. Băiatul îşi regretă fapta: „A fost o greşeală foarte mare, pe care o regret. Îmi pare foarte rău pentru ceea ce am făcut. Am intrat în casă la cineva, dar vina nu îmi apartine în totali-tate. Cu o amică am fost şi am vrut să luăm biju-terii”, a declarat băiatul de 18 ani. Cei doi tineri au fost conduşi la sediul Politiei Oraşului Găeşti pentru audieri, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti, să dis-pună solutia legală în acest caz: „Au fost surprinşi în fla-grant doi tineri care au spart un apartament din oraşul Găeşti. La această oră se efectuează cercetări, urmând ca, la finalizare, să propunem solutie prin parchet. Aceştia au sustras bijuterii din aur. Au fost recuperate în totalitate şi restituite părtilor vătămate”, a declarat cms. şef Alexandru Iorga, comandatul Politiei Găeşti. Fata de 15 ani este elevă la Liceul Nr.1 din Găeşti, iar băiatul, la Grup Şcolar Agricol Dr. C. Angelescu din Găeşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!