Organizatorii iniţiativei privind dreptul la apă au anunţat că au strâns peste un milion de semnături. Aceasta ar putea fi prima iniţiativă cetăţenească europeană în favoarea căreia să se strângă numărul necesar de declaraţii de susţinere. Organizatorii iniţiativei consideră că apa este un bun public, şi nu o marfă şi invită Comisia Europeană să propună o legislaţie de implementare a dreptului omului la apă şi salubritate, după cum este recunoscut de către ONU, şi de promovare a asigurării cu apă şi salubritate ca servicii publice de bază pentru toţi.
Obiectivul iniţiativelor cetăţeneşti europene este de a lansa dezbateri paneuropene referitoare la aspecte de interes pentru cetăţenii din întreaga Europă şi de a înscrie aceste aspecte pe agenda UE. Deşi ar putea să prezinte iniţiativa în faţa Comisiei Europene, organizatorii au ales să continue colectarea de semnături.
Cu toate acestea, înainte ca iniţiativa să poată fi prezentată Comisiei Europene, numărul de declaraţii de susţinere colectate va trebui confirmat de autorităţile competente din statele membre. În cazul iniţiativelor pentru care s-au colectat cel puţin un milion de semnături, atingându-se numărul minim necesar de semnături în cel puţin şapte state membre, Comisia va avea trei luni la dispoziţie pentru a analiza iniţiativa şi pentru a decide cum să procedeze în privinţa acesteia. Comisia îi va întâlni pe organizatori, ocazie cu care aceştia vor putea explica în detaliu aspectele semnalate în cadrul iniţiativei lor. Organizatorii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a-şi prezenta iniţiativa în cadrul unei audieri publice organizate la Parlamentul European. Comisia va adopta apoi o comunicare în care va explica concluziile sale privind iniţiativa, acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă, dacă este cazul, şi motivele care au stat la baza deciziei sale.
În iulie 2012, Comisia s-a oferit să găzduiască iniţiativele cetăţeneşti europene pe propriile servere, ca răspuns radical la problemele semnalate de unii organizatori în ceea ce priveşte găsirea unor soluţii de găzduire corespunzătoare şi instalarea sistemelor lor de colectare online. Cu toate acestea, iniţiativa Right2Water utilizează o soluţie de găzduire privată, precum şi software-ul cu sursă deschisă pentru sistemul de colectare online care a fost pus la dispoziţie de Comisie, în mod gratuit.
O INIŢIATIVĂ CETĂŢENEASCĂ EUROPEANĂ A ATINS PRAGUL DE 1 MILION DE SEMNĂTURI
Date: