Miercuri, la Dublin, a fost lansată public o nouă clasificare internaţională a universităţilor. Noua clasificare „multidimensională” aduce o schimbare faţă de abordările tradiţionale privind clasificarea performanţei universităţilor, majoritatea acestora concentrându-se în mod disproporţionat pe excelenţa în cercetare. În schimb, noua clasificare va evalua universităţile în funcţie de o gamă mai largă de factori, vizând cinci domenii diferite: reputaţia pentru cercetare, calitatea predării şi învăţării, orientarea internaţională, succesul transferului de cunoştinţe (de exemplu, parteneriate cu întreprinderile şi întreprinderile nou-înfiinţate) şi contribuţia la dezvoltarea regională. Se aşteaptă ca aproximativ 500 de universităţi din Europa şi din întreaga lume să participe la noua clasificare. Primele rezultate vor fi publicate la începutul anului 2014.
Pe lângă faptul că oferă o clasificare demnă de încredere a instituţiilor, U-Multirank va evalua universităţile în ceea ce priveşte patru domenii specifice: administrarea afacerilor, inginerie mecanică, inginerie electrică şi fizică. Lista de discipline specifice va fi extinsă treptat în anii următori. Clasamentul va fi elaborat de un consorţiu independent, condus de Centrul pentru Învăţământul Superior din Germania şi de Centrul pentru Studii politice de Învăţământ Superior din Ţările de Jos. Printre parteneri se numără Centrul pentru Studii Ştiinţifice şi Tehnologice de la Universitatea Leiden (CWTS), specialiştii în informaţie de la Elsevier, Fundaţia Bertelsmann şi firma de software Folge 3. Consorţiul va colabora, de asemenea, cu parteneri naţionali şi cu organizaţii ale părţilor interesate reprezentând studenţii, universităţile şi întreprinderile pentru a asigura exhaustivitatea şi acurateţea.
Noua clasificare va fi imparţială, bazată pe date şi criterii măsurabile. Datorită abordării sale multidimensionale, ea este adecvată pentru orice universitate sau colegiu care doreşte să primească informaţii cu privire la performanţa sa. Utilizatorii individuali vor putea, de asemenea, să obţină o clasificare „personalizată”, care să reflecte nevoile lor; aceasta le va permite să obţină informaţii privind instituţiile sau disciplinele care îi interesează cel mai mult şi să pondereze criteriile în funcţie de preferinţele proprii.
U-Multirank este rezultatul unei iniţiative care îşi are originea într-o conferinţă organizată sub preşedinţia franceză din 2008 a Uniunii Europene, care a solicitat o nouă clasificare a universităţilor bazată pe o metodologie care să reflecte o varietate de dimensiuni ale excelenţei într-un context internaţional.
Ulterior, Comisia Europeană a comandat un studiu de fezabilitate, finalizat în 2011, care a fost efectuat de către un consorţiu de organizaţii din cadrul învăţământului superior şi al cercetării cunoscut sub numele de CHERPA. Studiul, bazat pe colaborarea cu 150 de instituţii de învăţământ superior din Europa şi din întreaga lume, a confirmat faptul că atât conceptul unei clasificări multidimensionale, cât şi punerea sa în practică sunt realiste. Pentru colectarea datelor necesare au fost elaborate sondaje on-line. Consorţiul va folosi, de asemenea, clasificările naţionale existente, pentru a nu pune aceleaşi întrebări universităţilor de mai multe ori.
U-Multirank va primi o finanţare din partea UE de 2 milioane EUR în cadrul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii în perioada 20132014, cu posibilitatea prelungirii cu doi ani a finanţării iniţiale în 2015-2016. Obiectivul este ca o organizaţie independentă să realizeze ulterior clasificarea.
O NOUA CLASIFICARE INTERNAŢIONALĂ A UNIVERSITĂŢILOR
Date: