O regula de viaţa

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Există lucruri a căror evidenţă nu poate fi trecută cu vederea. Exsită altele care pot fi ascunse, dar care, ascunse, îşi pierd rostul, devin nefuncţionale. Nu poţi pune o lumină sub pat, în loc să fie lăsată să lumineze spaţiul din jur de la înălţimea unui sfeşnic. Tot astfel, adevărul dumnezeiesc nu poate fi ţinut în umbră; el trebuie să lucreze ca un reper puternic şi să lumineze pe cei din jur, pentru că rostul lui este să răspândescă lumina.
„Sus sa avem inimile!” – ne propune Sfânta Liturghie a Sfântului loan Gură de Aur – ca o regula de viaţa. Adică, trebuie să trăim, pe cât ne este cu putinţă, aşezaţi pe înălţimile noastre, şi să ne opunem lucrurilor „subterane” cotidiene. „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,3). Nu ni se cere să abordăm veşteda solemnitate a acelora care plutesc pe deasupra micimilor lumeşti. Nu dispreţ faţa de lume se aşteaptă de la cel pornit pe cale, ci efortul de „a lumina” şi nu „a întuneca” pe cei din jur – pentru că Hristos este lumină. Ni se cere să nu ne slăvim pe noi înşine (ca fariseii) prin binefaceri zgomotoase, ci să slăvim prin fapte bune, autoritatea Tatălui Ceresc. Fără fapte bune, vizibile, suntem ca „lumina pusă sub obroc”. „Eu lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână pe întuneric” (loan 12,46) -spuse Mântuitorul Hristor – iar „Cel ce crede în Mine este cel care intră în lumină.”
Omul care nu luminează poate fi pus în paralel cu smochinul care nu face rod şi drept urmare, va fi tăiat. A vedea lumina şi a fi al luminii echivalează cu a fi viu. Tu mai eşti viu?
Receptivitatea mesajului este, în multe cazuri, parazitată de provocările pestriţe ale lumii de azi, de grijile lumii de azi, de înşelăciunea avuţiei, de plăcerile vieţii. Nimeni nu e scutit de presiunea acestor obstacole: cei bogaţi au obsesia multiplicării avuţiei şi a consumului dezgustător, cei săraci cad sub povara nevoilor, sub grija zilei de mâine. Fie că se lasă locuiţi de griji, fie că se lasă doar însoţiţi de ele, oamenii nu mai au răgazul necesar să asculte sfatul lui Dumnezeu. Sunt sufocaţi de opţiunile uşuratice sau aruncaţi într-un joc de risipă mentală. Trăiesc printre cărări pierdute.
Mântuitorul Hristos nu spune că lumea e rea, ci „grija lumii” şi nu spune că bogăţia e rea, ci „înşelăciunea bogăţiei”. Căci poţi fi bogat fără să te laşi înşelat de bogăţie şi poţi să trăieşti în lumea aceasta fără să te laşi înăbuşit de grijile ei.
„Cine are urechi de auzit, să audă” – spune Sfânta Evanghelie – să fie mereu pe recepţie, să priceapă că apelul divin îl priveşte pe fiecare dintre noi. Este o condiţie minimală a eficacităţii apostolice, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o transmite, în mod explicit, ucenicilor Săi: „Dacă cineva nu vă va primi, nici nu vă va asculta cuvintele, ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre” (Matei 10,14). Aşadar trebuie să ieşim din praful ieftin al surze-niei, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi să-l împlinim. Doar aşa vom reuşi să ne revenim, să depăşim risipa, pietrificarea şi paragina în care am ajuns. Doar aşa vom reuşi să restaurăm „sufletul avariat”. Dumnezeu ne-a lăsat mereu această şansă, deschisă, ca o speranţă, ca un punct de sprijin, o mână întinsă. Tebuie doar să-L chemăm ca şi Petru când a zis: „Doamne, scapă-mă!” şi El i-a întins imediat mâna salvatoare. în spatele fiecărui om care suferă, stă Hristos Domnul, să-i ofere o şansă de salvare!