„Oameni egali – Drepturi egale”

Date:

Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (International Day of People with Disability) este marcată în fiecare an la 3 decembrie, cu scopul de a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale defavorizate.
Tema aleasă în 2017 pentru a marca Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi este „Transformarea către o societate durabilă şi rezistentă pentru toţi”.
Deputatul PSD Dâmboviţa Oana Vlăducă a ţinut să puncteze câteva aspecte importante despre importanţa acestei zile:
„De 25 de ani, ziua de 3 decembrie este una cu semnificaţii speciale, în anul 1992 Organizaţia Naţiunilor Unite proclamând-o drept Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Din acel moment, în întreaga lume, este promovat acelaşi mesaj care vorbeşte clar despre „Oameni egali – Drepturi egale”. Acesta reprezintă un mesaj pe cât de simplu, pe atât de important, de conştientizare a faptului că persoanele cu dizabilitaţi au aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi. Cu toţii trebuie să înţelegem că, în ciuda unei eventuale dizabilităţi, sufletul rămâne acelaşi şi că oamenii au drepturi egale, iar pentru aceasta este nevoie de măsuri, la nivelul fiecărei comunităţi, care să conducă la înlăturarea oricăror bariere care ar împiedica o viaţă normală, decentă, pentru toţi. Această zi reprezintă un prilej de reafirmare a valorilor şi drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi, fiind o zi care reuneşte instituţii, persoane cu dizabilităţi şi organizaţii din domeniul dizabilităţii pentru atingerea acestor deziderate”, a declarat deputat Oana Vlăducă. Bazându-se pe multe decenii de activitate a ONU în domeniul dizabilităţilor, Convenţia privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată în 2006, şi semnată de 153 de ţări, promovează drepturile şi bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi în vederea implementării Agendei pentru dezvoltare durabilă din anul 2030 şi a altor cadre internaţionale de dezvoltare, cum ar fi Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscului de dezastre, Carta privind incluziunea persoanelor cu handicap în acţiunile umanitare, Noua Agendă Urbană şi Agenda de acţiune de la Addis Abeba privind finanţarea pentru dezvoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Polițiștii sunt cu ochii pe comercianții de petarde

Polițiștii dâmbovițeni intensifică controalele în piețele locale pentru combaterea...

Exercițiu complex al ISU Dâmbovița pentru gestionarea situațiilor de urgență la Ulmi

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I al județului...

ANPC a controlat furnizorii de energie electrică

 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat o...
error: Conținutul este protejat!!