Nu toată lumea sărbătoreşte Anul Nou în noaptea de 31 decembrie. Deşi este un obicei comun în Occident, în alte părţi ale lumii festivităţile urmează ciclul Lunii sau poziţia stelelor şi se schimbă an de an. La miezul nopţii, unii poartă lenjerie roşie, alţii sparg farfurii de uşile vecinilor, pregătesc pâine cu monede, eliberează păsările din colivii sau deschid toate uşile casei. în acelaşi mod în care nu există o singură zi pentru Anul Nou, nici obiceiurile, riturile şi superstiţiile pe care oamenii le practică pentru a atrage noroc nu sunt la fel.
Portalul La Prensa Austral, citat de Rador, prezintă o scurtă selecţie a unora dintre obiceiurile tradiţionale pentru a sărbători Anul Nou în diferite părţi ale lumii. Multe s-au pierdut odată cu trecerea timpului, dar altele sunt încă valabile şi fac noaptea specială. Să întâmpinăm Noul An!
Belarus: se pune o grămadă de porumb în faţa femeilor tinere care nu s-au căsătorit şi se aşteaptă ca un cocoş să se apropie, pentru a se şti cine va fi următoarea mireasă.
Vietnam: se cumpără peşte de apă dulce şi se lasă liber. Se face curat în casă şi se curăţă toate obiectele de cupru şi argint, pe lângă faptul că se plătesc toate datoriile. Thailanda: se eliberează păsările din colivii.
Tibet: se ascultă gongul de 108 ori, pentru a elimina cele 108 slăbiciuni umane descrise de Buddha. Se oferă hrană călugărilor şi se pun lumini colorate în casă.
Norvegia: se ascunde o migdală în interiorul unui desert „orez cu lapte”. Cel care găseşte migdala va avea o situaţie financiară bună.
Finlanda: se toarnă plumb fierbinte într-un vas cu apă rece şi se interpretează formele care apar atunci când metalul devine solid. Dacă apare un mistreţ, va fi mâncarea bună, iar dacă apare o inimă… va fi o nuntă. Acelaşi obicei există şi în alte ţări, cum ar fi Germania.
Grecia: se găteşte o prăjitură numită Vasilopita şi se pune în interiorul ei o monedă de aur sau argint. Cine găseşte moneda va fi persoana cea mai norocoasă în anul următor.
Armenia: se găteşte o pâine specială şi se pun dorinţe în ea, înainte de a o da la cuptor.
în Spania şi părţi din America Latină: se mănâncă 12 de boabe de strugure la miezul nopţii, pentru a avea noroc în fiecare lună a anului. în unele ţări, strugurii sunt mâncaţi la numărătoarea inversă, chiar înainte de miezul nopţii. Se poartă lenjerie roşie pentru a atrage dragostea şi galbenă pentru bani. Se iese cu o valiză în afara casei, astfel încât călătoriile visate să fie îndeplinite. Se agaţă păpuşi de lână la uşa casei, pentru a avea prosperitate. Sau se ard păpuşi mari, ca să plece cu anul care se termină.
Italia: se aruncă, la propriu, casa pe fereastră. Adică se scapă de toate lucrurile nemaidorite, aruncându-le pe fereastră.
Scoţia: se aşteaptă cu atenţie prima persoană care va bate la uşă, după miezul nopţii. Dacă e o femeie, nici măcar dacă nu i se deschide, ea poate aduce ghinion. Dacă este un bărbat, este deja un semn de noroc, dar acest individ trebuie să aibă anumite caracteristici: el trebuie să fie atrăgător, înalt şi brunet. Dar nu numai atât: tânărul nu trebuie să aibă platfus, nici strabism, nici sprâncene proeminente care se unesc pe frunte. De asemenea, să nu vină cu mâna goală. în mod ideal, ar trebui să aducă un cărbune, pâine şi whisky. Cu toate acestea, în zilele noastre e semn de noroc dacă cineva vine să salute şi face „primul pas”. De asemenea, se deschid toate uşile casei, astfel încât vechiul an să plece şi cel nou să intre.
Brazilia: se consumă supă de linte pentru a avea o sănătate bună şi se sărbătoreşte, se sărbătoreşte, se sărbătoreşte.
Filipine: Se poartă haine cu imprimeuri cu cercuri. Se crede că aceste cercuri atrag banii. O altă opţiune este de a arunca monede pe podea, la miezul nopţii. O alta alternativă -foarte recomandată pentru cei scunzi – este să sari cât mai sus posibil, ca să creşti în timpul noului an.
Pakistan: se ard grămezi de lemn pentru a distruge răul din anul care se termină.
România: aprinzi o lumânare şi te apropii de un izvor, pentru a vedea dacă reflexia flacării spune ceva despre o posibilă căsătorie. Dacă asta este prea complicat, se pune un fir de busuioc sub pernă. Această tradiţie este rezervată celor care doresc să se căsătorească.
Bali: se aduc statuile sacre la apă, pentru ceremoniile de purificare în ultima zi a anului. Se merge spre plaje sau râuri în procesiuni mari, cu rugăciuni. Se face mult zgomot pentru a-i mulţumi pe zei. Dar în prima zi a anului trebuie să taci. Atât de mult, încât chiar şi aeroporturile sunt închise.
Laos: fiţi foarte atent, deoarece zeiţa Anului Vechi dispare în ultima zi a anului şi lasă oamenii fără nicio protecţie până la sosirea înlocuitoarei sale.
Belgia: să uraţi şi animalelor un an fericit, dacă sunteţi la ţară şi depindeţi de ele. în oraş, poate merită să le faci urări câinilor sau pisicilor, care probabil nu vor fi prea bucuroşi de zgomotul artificiilor.
Bangladesh: se fac desene cu făină în faţa uşii casei şi se pune în mijlocul desenelor o oală de lut, decorată cu o cruce roşu şi alb, un simbol religios ancestral. Se umple vasul cu apa sfinţită, se pune puţin vermillion (pudră minerală roşu aprins) şi se adaugă o bucată de copac de mango. Oala simbolizează noroc pentru familie.
Elveţia: se varsă o picătură de cremă pe jos, pentru a atrage norocul.
Danemarca: se sparg vasele vechi de uşa vecinului, pentru a avea noroc. Dacă nu aveţi vase vechi sau nu cunoaşteţi vecinul, aveţi o altă opţiune: staţi pe un scaun şi săriţi la miezul nopţii, pentru a avea noroc.
Sicilia: mâncaţi lasagna pentru noroc, deoarece celelalte paste nu sunt recomandate.
Obiceiuri şi ritualuri cu care lumea aşteaptă Anul Nou
Date: