Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie Tesviteanul

Sărbătorit în ziua de 20 iulie a fiecarui an, Sfântul Ilie a devenit în mitologia populară un personaj aparte, cu o poveste diferită de cea propovăduită de creştinism. Un muritor bun la suflet, dar iute din fire, Ilie a fost ispitit de diavol să îşi ucidă părinţii sau, în alte variante, surorile ori întreaga familie. Pentru a-şi ispăşi păcatul de moarte, Ilie s-a supus la felurite cazne, fe-recându-se vreme de 40 de ani într-un bordei sau beci, mergând în genunchi pentru a căra apă cu gura şi a uda un lemn putred, sau aruncându-se în flăcările unui rug alcătuit din lemne strânse din pădure timp de 9 ani.
Împăcat de pocăinţa şi durerea lui Ilie, Dumnezeu l-a ridicat la ceruri, l-a aşezat printre sfinţi şi i-a dăruit un car de foc tras de doi ori patru cai înaripaţi şi un bici de foc cu care să facă prăpăd printre draci. Împins de o ură năvalnică faţa de creaturile întunericului care îl amăgiseră să îşi omoare rudele şi stăpânit de o uriaşă putere, Sfantul Ilie a devenit în curând spaima tuturor diavolilor. Atât de mare era puterea lui încât, atunci când o cohortă de draci a început a ridica un turn pe care să ajungă la cer şi să îl dea jos de pe tron pe Dumnezeu, acesta l-a chemat în ajutor pe Sfântul Ilie, poruncindu-i: „mergi cu tunul de trânteşte pe draci la pământ”. Înverşunarea Sfântului Ilie era atât de mare încât distrugea toţi diavolii care îi ieşeau în cale, neascultând vorba lui Dumnezeu de a mai lăsa „câţiva de sămânţă” pentru păcatele oamenilor. Neascultarea dar mai ales forţa titanică a sfântului, care despica cerul şi pământul, stârpea femeile şi animalele şi zguduia însăşi tronul celui de sus, a făcut ca Dumnezeu sau Maica Domnului să îi paralizeze o parte a trupului, lăsându-l ciung de mâna dreaptă, olog de piciorul drept, asurzindu-i o ureche şi ologindu-i un ochi.
Există tradiţii populare diferite din toate zonele geografice ale Românei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmplau fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruţa lui de foc, pentru a ne ocroti, plesnind dracii cu biciul de foc. De aceea, este considerat patronul ploii, al tunetelor şi al trăsnetelor. El este mereu şi mereu în slujba binelui.
Tot potrivit tradiţiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere şi de struguri, nuci şi alune. Mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere noi până în această zi. Dacă va tuna în ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi. Merele se duc întâi la biserică, pentru că există credinţa că numai aşa ele vor deveni de aur pe lumea cealaltă. Dacă nu se păstrează această datină, cel ce mănâncă mere înainte de Sf. Ilie, va culege veşnic mere pe lumea cealaltă, dar când va începe să le mănânce, ele îi vor pieri de dinainte.
De Sfântul Ilie, tot femeile de la sate povestesc că duc la biserica busuioc şi-l pun la iconostas. La sfârşitul slujbei, îl iau şi îi dau foc, iar cu cenuşa lui se freacă în gură copiii, când au bube.
Sf. Ilie este considerat şi patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se face, şi acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere.
Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
În vechime, se obişnuia ca, tot în această zi, să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, târguri, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.
În zona Sibiului, Ilie este considerat un sfânt mânios, care i-ar pedepsi pe cei care lucrează în 20 Iulie. Şi pentru că îl ştia mânios, Dumnezeu nu i-a spus niciodată când este ziua lui, de teamă să nu aducă urgie peste oameni, spune legenda.
Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.