Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a făcut o vizită de lucru în comunele Măneşti şi Văleni Dâmboviţa. Prima vizită a şefului administraţiei judeţene a fost la Măneşti, unde alături de primarul Constantin Alexandru, a urmărit stadiul lucrărilor la obiectivul de investiţii pod peste râul Dâmboviţa, între Drăgăeşti-Ungureni şi Drăgăeşti-Pămân-teni. Lucrarea este finanţată din bani de la Guvern, iar anul acesta s-a primit suma de 1.300.000 lei. Vizita a continuat pe şantierul căminului cultural, al cărui stadiu de execuţie este de 20%, dar şi pe tronsonul de drum comunal, cunoscut de localnici sub denumirea „Pe Vale”, asfaltat recent în cadrul programului de asocieri între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Măneşti. De asemenea, preşedintele CJD a vizitat şi spaţiul de joacă din satul Drăgăeşti-Pământeni, o investiţie de 44.000 lei. în satul Mesteacăn din comuna Văleni Dâmboviţa în prezenţa preşedintelui CJD – Adrian Ţuţuianu, a primarului Gheorghe Lungu şi a numeroşi localnici, a avut loc inaugurarea a două obiective pe care cetăţenii comunei le aşteptau, respectivreabilitarea DC 29 Mesteacăn – Văleni (2,25 km), investiţie în valoare de 1.560.000 lei, şi extinderea alimentării cu apă în satul Mesteacăn, lucrări finanţate din fonduri guvernamentale, prin OUG 28/2013, în valoare de 1.800.000 lei.