Programul de extindere a reţelei de gaze în comuna Ocniţa, reprezintă o prioritate pe agenda de lucru a edilului Eduard Barcău. La nivelul comunei Ocniţa, administraţia locală condusă de edilul Eduard Barcău a întocmit un proiect ce vizează extindere reţea de distribuţie gaze naturale în comuna Ocniţa. Proiectul se află în faza de licitaţie publică privind servicii de proiectare la faza P.T. + D.E.+ C.S.+ D.T.A.C. + D.A.A, servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului, servicii de verificare tehnică a proiectului, şi execuţia de lucrări pentru „Extindere reţea de distribuţie gaze naturale în comuna Ocniţa”. Până se urmează procedurile legale, primarul Eduard Barcău nu stă pe
loc, ci face tot ce îi stă în putere pentru a răspunde nevoilor din comunitate. Astfel, din buget local s-a realizat deja reţea de gaze pe strada Florilor din Ocniţa. Peste 50 de familii vor beneficia de această investiţie deja realizată.
Primarul Eduard Barcău le transmite concetăţenilor să aibă răbdare, pentru că, la final, când toate proiectele şi toate lucrările se vor finaliza, Ocniţa va arăta ca o comună europeană.
Lucrurile bune se vor întâmpla şi cetăţenii trebuie să aibă răbdare şi să înţeleagă disconfortul care va fi la un moment dat, pentru că, în final, totul va fi în interesul comunităţii din Ocniţa.