În prima zi a lunii martie a avut loc un eveniment cultural ce se va constitui într-o dată istorică pentru viaţa culturală a municipiului Târgovişte. Marţi, 1 martie, la ora 18.00, a fost inaugurat Teatrul „Odiseu” primul teatrul particular care funcţionează în cadrul Centrului Cultural „KUBART”. Directorul şi regizorul Teatrului „Odiseu”, Ştefanis Lupu a declarat pentru mass media locală că intenţionează, prin intermediul acestui teatru să promoveze tineri talentaţi care vor să devină actori, regizori şi dramarturgi profesionişti. în prima seară inaugurală a fost prezentată piesa „Preşul” de Ion Băieşu. Trebuie să menţionăm că foaierul teatrului „Odiseu” va avea ca destinaţie şi prezentarea de tablouri realizate de elevii Şcolii de Artă „Octav Enigărescu”. Cu ocazia inaugurării noului teatru, au fost expuse tablouri realizate de elevi de la clasa de pictură Mihai Şerbănescu. De asemenea, foaierul teatrului va găzdui şi mici concerte de muzică clasică sau modernă care vor fi susţinute de elevi ai Liceului de Artă „Bălaşa Doamna”. Tot cu ocazia în prima zi a lunii martie a avut loc un eveniment cultural ce se va constitui într-o dată istorică pentru viaţa culturală a municipiului Târgovişte. Marţi, 1 martie, la ora 18.00, a fost inaugurat Teatrul „Odiseu” primul teatrul particular care funcţionează în cadrul Centrului Cultural „KUBART”. Directorul şi regizorul Teatrului „Odiseu”, Ştefanis Lupu a declarat pentru mass media locală că intenţionează, prin intermediul acestui teatru să promoveze tineri talentaţi care vor să devină actori, regizori şi dramarturgi profesionişti. în prima seară inaugurală a fost prezentată piesa „Preşul” de Ion Băieşu. Trebuie să menţionăm că foaierul teatrului „Odiseu” va avea ca destinaţie şi prezentarea de tablouri realizate de elevii Şcolii de Artă „Octav Enigărescu”. Cu ocazia inaugurării noului teatru, au fost expuse tablouri realizate de elevi de la clasa de pictură Mihai Şerbănescu. De asemenea, foaierul teatrului va găzdui şi mici concerte de muzică clasică sau modernă care vor fi susţinute de elevi ai Liceului de Artă „Bălaşa Doamna”. Tot cu ocazia