In ciuda vremii capricioase, ca în fiecare an, de Sf. Dumitru, oraşul Fieni a devenit atracţia numărul unu a judeţului. Mii de dâmboviţeni au luat cu asalt cartierul Costeşti, unde se organizează Târgul de Sfântul Dumitru, cel mai important târg de toamnă din judeţ.
Cei ce au fost şi anul acesta la târg, nu au avut de ce să regrete. Poate aglomeraţia şi vremea mohorâtă de toamnă să fi fost un element de disconfort, dar tocmai numărul mare de vizitatori care au umplut până la refuz Târgul, vorbeşte de la sine despre renumele evenimentului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, care este şi candidat pentru Senat, însoţit de Titus Corlăţean, Corneliu Ştefan, Leonardo Badea, Carmen Holban şi Oana Vlăducă, toţi candidaţi PSD Dâmboviţa pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, au vizitat Târgul de la Fieni, ocazie cu care au dialogat cu numeroşi cetăţeni prezenţi la eveniment.
Gazde au fost primarul oraşului Fieni, Iulian Tătulescu şi viceprimarul Romică Secăreanu. Târgurile de toamnă sunt numai bune pentru a cumpăra bucate tradiţionale româneşti, dar şi de petrecere a timpului liber.
Cu prilejul sărbătorii creştine a Sfântului Dumitru, mai multe administraţii locale dâm-boviţene au organizat târguri anuale tradiţionale, cu produse specifice zonelor din domeniile legumicol şi agro-alimentar din judeţ.
Şi în comuna dâmboviţeană Vişineşti a avut loc un târg de toamnă de Sfântul Dumitru. Comuna Vişineşti şi-a aşteptat vizitatorii cu legume, brânzeturi, pas-tramă şi renumita ţuică de Ursei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, care este şi candidat pentru Senat, însoţit de Titus Corlăţean, Corneliu Ştefan, Leonardo Badea, Carmen Holban şi Oana Vlăducă, toţi candidaţi PSD Dâmboviţa pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, au făcut un tur al Târgului de la Vişineşti.
Oficialităţile şi viitorii parlamentari ai PSD Dâmboviţa au mers la Târgul de toamnă de la Fieni şi Vişineşti
Date: