Omul de azi – victima propriei stări interioare

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Dacă fiecare dintre noi va încerca să intre, puţin mai adânc, în sinele nostru şi să ne cunoştem pe noi înşine, vom reuşi să ne izbăvim de multe rele. Dacă Dumnezeu ne ajută să descoperim răul din noi, viaţa noastră va fi mai uşooară, mai liberă, iar cei care vrem cu adevărat să trăim creştineşte vom putea trăi.
E atâta „întuneric” astăzi în lume, încât omul nu mai este lăsat să creadă, să nădăjduiască în Dumnezeu, să se liniştească, să se calmeze şi să guste puţin din harul lui Dumnezeu. în aşa hal a ajuns să fie târât omul de azi, încât nu mai găseşte nicio soluţie de salvare – n-o mai vede.
Fie că recunoaştem, fie că nu, fiecare dintre noi este victima unei stări interioare. Suntem împinşi şi impulsionaţi de „trăiri murdare”, de o sumedenie de stări, care acţio-nează fără să ne dea socoteală, fără să fie sub controlul nostru personal, sub controlul conştientului nostru. Şi, deşi suntem victime, deşi suntem împinşi spre „prăpastie”, nu vrem să vedem aceasta.
Este rău, desigur, este foarte rău că suntem victime. Deşi zidiţi după chipul lui Dumnezeu, din păcate trăim asemenea dramă. Acesta este răul. însă şi mai rău decât aceasta este atunci când nu ştim ce ni se întâmplă, când nu ştim ce se petrece cu noi. De multe ori ne închipuim că o „trăire păcătoasă” este o trăire bună. Nu ne dăm seama de starea noastră de păcătoşenie şi nu facem ceea ce trebuie să facem, ca să ne izbăvim.
Mai concret, Sfinţii Părinţi spun că: „rău este dacă omul merge la Cel care îl poate tămădui de păcat”. Nu este rău doar că suntem păcătoşi, ci şi faptul că nu mergem la terapeut, nu mergem la Salvator. Rău este că în adâncul fiinţei noastre există aceste puteri întunecate reciproc, iar alteori ies în afară şi-i lovesc pe ceilalţi, cu toate că noi în ceasul acela credem că le aducem un serviciu celorlalţi, că devenim binefăcătorii lor. în principiu şi noi suntem victime ale puterilor întunericului şi devin şi ei la fel.
Rău este când cineva nu bănuieşte, deloc, că ceva nu merge bine şi nu cercetează să vadă ce se întâmplă exact cu el, ce nu merge bine în comportarea şi trăirea lui şi care sunt consecinţele. De aceea se creează mereu conflicte, din cauza impulsurilor noastre interioare. Tot stresul, toate greutăţile şi toată confuzia vieţii de azi, pe care vrând-nevrând, o trăieşte omul contemporan şi din care nu mai găseşte ieşire, l-au adus la o stare neplăcută, în care nici el nu mai ştie ce i se întâmplă.
Cauza cea mai adâncă a acestei stări neplăcute a vieţii de azi este atitudinea incorectă faţă de Adevăr, faţă de Dumnezeu şi faţă de orice altă realitate. Dacă omul nu ia o poziţie corectă faţă de realitate, dacă nu a învăţat sau nu poate să ia o poziţie corectă, atunci se va încurca negreşit. Undeva se va bloca, şi de aici înainte vor începe manifestările lui nevrotice.
Vedeţi, toţi suntem oameni ai secolului XXI şi avem cultura pe care o avem şi cunoştinţele pe care le avem, însă în cele din urmă nimeni nu este un om corect. Mă iertaţi că spun asta. N-aş vrea să jignesc pe cineva, dar există în noi ceva care ne plimbă, când încoace, când în colo, există în noi ceva care ne conduce într-o direcţie greşită. De aceea suntem noi înşine victime şi-i facem şi pe alţii victime.
însă omul se vede pe sine şi se izbăveşte din astfel de încurcături, când îl găseşte pe Dumnezeu… îşi găseşte bucuria şi fericirea. Deşi face atâtea lucruri şi acţionează în multe direcţii, cerul sufletului omului de azi este înnourat şi întunecat. Şi asta, pentru că este mai influenţat de duhul Occidentului, pe care îl numeşte „civilizaţie” modernă, decât de duhul Sfintei Evanghelii, de creştinismul Sfinţilor Părinţi, de acel creştinism care-l eliberează cu adevărat pe om şi îl face curat şi demn.
Trebuie să facem totul pentru că sufletul nostru să se deschidă acestui duh care a pornit de la Mântuitorul Hristos, de la Sf. Apostoli şi a ajuns până în zilele noastre. Doar aşa vom ieşi din blocajul propriilor noastre conflicte şi complexe interioare. Doar aşa vom ieşi din lumea iluzorie în care am intrat hrănin-du-ne cu imagini false, închipuite, despre noi, despre semeni şi despre lume. Cel ce îşi pleacă capul şi genunchii înaintea lui Dumnezeu se vede pe sine cu semrenie, se recunoaşte păcătos, vede cu ochi limpezi sfinţenia lui Dumnezeu ca singură scăpare, din acest mincinos mod de trăi, care îl face să sufere foarte mult.
Astăzi, când lucrurile sunt atât de urâte, şi în afară noastră şi în jurul nostru, dar mai ales înlăuntrul nostru, Dumnezeu are puterea de a ne elibera. Depinde însă şi de noi!