Oraşul Pucioasa a fost din nou adus în prim-plan naţional şi de ce nu internaţional

Date:

Pasionaţii de ciclism din toate colţurile României, dar şi din străinătate s-au reunit în acest weekend la Pucioasa pentru a participa la cea de-a IV-a ediţie a concursului BikeXpert Alpine Challenge.
Startul s-a dat în acest weekend la Pucioasa chiar de către primarul Constantin Ana.
Pasiune, ambiţie, curaj şi antrenament pe măsură, sunt condiţiile pe care le-au îndeplinit cei peste 500 de participanţii la cea de-a IV-a ediţie a concursului de ciclism BikeXpert Alpine Challenge.
Şi copiii au avut propriile trasee pe care s-au întrecut.
Autorităţile oraşului Pucioasa au pus umărul în organizarea acestui concurs de ciclism.
Aflat la a IV-a ediţie, concursul şi-a propus să sprijine un stil de viaţă energic şi să promoveze ciclismul, ca mod sănătos şi ecologic de petrecere al timpului liber, în Subcarpaţii de Curbură şi în Munţii Leaota. Cătălin Sprînceană, organizatorul BikeXpert Alpine Challenge şi vecepreşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, ne-a oferit mai multe detalii despre concurs.
O parte din banii obţinuţi din înscrieri vor merge la tabăra Magicamp pentru copiii bolnavi de cancer, organizată anual la Brăneşti, lângă Pucioasa. Nu au lipsit invitaţii: vicepreşedintele CJ, Claudia Gilia, parlamentarii PSD Dâmboviţa şi chiar şefi de instituţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!