OXIGEN PENTRU FIENI

Date:

Demarată în toamnă, cu plantarea a zeci de pomi decorativi de o parte şi de alta a celor mai importante artere dinFieni, operaţiunea de înfrumuseţare a oraşului continuă în această primăvară cu alte câteva sute de puieţi.
Nici nu am intrat bine în luna martie, că administraţia oraşului Fieni a dat startul celei de-a doua părţi a operaţiunii de înfrumuseţare a oraşului, care constă în plantarea câtorva sute de puieţi de arbori şi
arbuşti.
Proiectul OXIGEN PENTRU FIENI, are în vedere îmbunătăţirea microclimatului urban, a calităţii aerului şi a condiţiilor de viaţă, ştiut fiind faptul că în oraşe construcţiile şi suprafaţele betonate contribuie la ridicarea temperaturilor şi la restricţia circulaţiei aerului, respectiv la efectul „insulă de căldură”, iar vegetaţia – prin efectul de umbră şi de creştere a umidităţii aerului – contribuie la crearea unui mediu mai confortabil. Aşadar, este necesară creşterea suprafeţelor plantate cu arbori în aliniamente stradale, care au rolul de a asigura protecţia pietonilor împotriva insolaţiei, diminuarea zgomotului, îmbunătăţirea aerului respirat şi reducerea cantităţii de dioxid de carbon: ” Multiplele activitati de primavara ce urmeaza a fi derulate in oras au demarat cu actiunea de plantare a unui numar de 120 puieti mesteacan in zona Parcul Central, str. Republicii, str. ing. A. Rainu.Proiectul OXIGEN
PENTRU FIENI- partea a doua,
implica multe activitati de plantare si infrumusetare a orasului, benefice pentru sanatatea si sufletul locuitorilor.
Actiunea de astazi a fost realizata cu participarea salariatilor Primariei orasului Fieni, inclusiv personalul din compartimentele UAT, fara a se perturba programul cu publicul. In activitatile viitoare dorim atragerea voluntarilor in realizarea acestor activitati.” ne-au declarat autorităţile din Fieni.
Odată cu venirea primăverii, autorităţile din Fieni au demarat şi luna curăţeniei, în mai multe cartiere din oraş începând deja toaletarea arborilor şi refacerea spaţiilor verzi.
Străzile şi aleile din cartierele oraşului vor fi curăţate după acţiunile specifice iernii. Lucrările specifice primăverii se vor încheia la sfârşitul lunii martie, astfel încât oraşul să fie pregătit pentru Sărbătorile Pascale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ambielajul pentru Kymco orizontal: Caracteristici si functionare

Scuterele și motocicletele Kymco sunt recunoscute pentru fiabilitatea și...

Atenție la cumpărăturile online: Cum să eviți capcanele și să cumpări în siguranță

Într-o eră digitală în care cumpărăturile online devin tot...

Focul nu este o jucărie pentru copii !

ISU Dâmbovița atrage atenția părinților și educatoriilor asupra pericolelor...

 Destructurarea unei rețele de eliberare a documentelor false românești

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și...
error: Conținutul este protejat!!