Ziua Internaţională a Pădurilor este sărbătorită în fiecare an la data de 21 martie, în toată lumea.Tema de anul acesta este: „Pădurile şi sănătatea” („Forests and health”).
Mesajele cheie ale acestei teme sunt:
Pădurile sunt o sursă vitală de hrană.
Pădurile sunt farmacii naturale.
Pădurile sănătoase ne protejează de boli.
Pădurile ne stimulează sănătatea mentală și fizică.
Pădurile joacă un rol central în combaterea celei mai mari amenințări pentru sănătate cu care se confruntă omenirea: schimbările climatice.
Pădurile sunt amenințate și au nevoie de ajutorul nostru.
Scopul este acela de a avea păduri sănătoase pentru oameni sănătoși.
În această zi, ţările sunt încurajate să întreprindă eforturi locale, naţionale şi internaţionale pentru a organiza activităţi care implică păduri şi arbori. http://www.fao.org/international-day-of-forests.
Până la 15 aprilie, în România, este Luna Pădurii, un bun prilej să recunoaștem beneficiile pădurii pentru noi și mediul înconjurător, dar și un îndemn să acționăm în spiritul protejării acesteia.
Astfel, la nivelul întregii țări, în campania de împăduriri de primăvară, ce se suprapune Lunii Plantării Arborilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va planta circa 20 de milioane de puieți forestieri și va regenera peste 9.600 hectare fond forestier proprietatea publică a statului.
Tot în cadrul acestei campanii, în fondul forestier de stat administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, vor fi efectuate lucrări de completări pe 1.997 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor pe alte 537 de hectare.
Măsura de investiții din PNRR – Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri – are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice, cel puţin 90 de pepiniere operaţionale noi şi renovate, precum şi suprafeţe noi de păduri urbane.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia A/RES/67/200, din 21 martie 2012, prin care a declarat aniversarea acestei zile începând din 2013, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare.