Papa Francise, solidar cu emigranţii

In timp ce Fraţii musulmani”, ofticaţi că le-a scăpat puterea printre degete, din cauza armatei, sunt la un pas de a declanşa războiul civil, în Egipt, la începutul acestei săptămâni, Papa Francisc, aflat pe insula italiană Lampedusa, aflată între Tunisia şi Sicilia, adresa un mesaj întregii lumi, indiferent de confesiunea religioasă a fiecăruia: „Să ajuţi oamenii este o îndatorire juridică şi etică”. Lampedusa este prima deplasare a Papei în afara Romei. Gestul Papei este un simbol al solidarităţii cu zecile de mii de emigranţi, care, fugind cu disperare de sărăcie şi lipsuri materiale, preferă să plece din ţara lor, chiar cu riscul de a muri.
Papa Francisc a criticat indiferenţa lumii faţă de soarta emigranţilor pe care viaţa de la ei de-acasă-i obligă la o căutare, uneori interminabilă, a unei vieţi mai bune. „Cultura bunăstării ne-a făcut insensibili la strigătele de suferinţă ale altora (…), ducând la glo-balizarea indiferenţei. (… ) Emigranţi morţi în largul mării, pe vapoare care, în loc să fie un drum către speranţă, au devenit drumul spre moarte”, a spus Papa cu ocazia slujbei religioase, oficiată pe micul stadion al insulei, ascultată de peste 10.000 de persoane. Soarta acestor oameni este pentru Papă asemenea „unui spin înfipt în suflet, provocând suferinţă”. De asemenea, Papa, adresându-se mulţimii, a remarcat că „nu mai suntem atenţi la lumea în care trăim, nu mai avem grijă faţă de ceea ce Dumnezeu a creat. (… ) Fraţii şi surorile noastre caută cu disperare să iasă din situaţia dificilă în care se află pentru a găsi puţină linişte sufletească şi pace, un loc mai bun pentru ei şi familiile lor, dar din nefericire au avut parte de moarte. (… ) Cine este răspunzător pentru sângele acestor fraţi şi surori? Nimeni! Cu toţii dăm acelaşi răspuns: nu-s eu de vină, în mod sigur este altcineva. (… ) Ne-am rătăcit tot mai mult, pierzând simţul responsabilităţii fraterne”.
Referitor la afirmaţiile Papei, directorul Consiliului italian pentru refugiaţi, Christopher Hein, a declarat ziarului catolic „Avvenire” că gestul Papei este extrem de important, atrăgând atenţia asupra soartei dificile a emigranţilor. De asemenea, simbolic, Papa, însoţit de 120 de vase de pescuit din Lampedusa, a plecat în largul mării, lăsând pe valuri o coroană de flori, în memeria tuturor celor care au murit înecaţi în timp ce-ncercau să ajungă pe coastele europene.
Prin poziţia sa geografică, insula Lampedusa a devenit una dintre principalele porţi clandestine de intrare în UE, prin sudul Europei, depăşind astfel ca interes pentru emigranţi insule precum Sicilia şi Malta. Luni, deci cu o zi înainte de sosirea Papei în Lampedusa, a fost capturat un vas cu 166 de emigranţi, iar duminică seara, un altul, cu 120 de clandestini, aflat în derivă, în faţa coastelor siciliene, la sud de Porto Palo. Preşedintele Camerei deputaţilor şi fost purtător de cuvânt al Inaltului Comisariat pentru refugiaţi din cadrul ONU (HCR), Laura Boldrini, a lansat, luni dimineaţă, un apel ca emigranţii ce tranzitează Mediterana să fie ajutaţi. Laura Boldrini a precizat că legile referitoare la clandestini, cum se mai spune emigranţilor, ar trebui să fie clare referitor la ajutorul ce trebuie să le fie dat, iar a salva viaţa unui clandestin este o obligaţie juridică şi etică. Centrul de reţinere a clandestinilor din Lampedusa nu poate găzdui decât 380 de persoane, dar deja populaţia permanentă de clandestini prinşi se ridică la 6.000 de persoane, la care se adaugă alte mii ce trăiesc risipite pe insulă, în tabere improvizate. Pentru administraţia insulei Lampedusa cel mai dificil an a fost 2011, când, din cauza revoluţiilor arabe, numărul celor fugiţi din ţările lor de origine depăşise 50.000 de persoane. In acel an, clandestinii trăiau pe insulă îngesuiţi precum pinguinii pe o banchiză.
Italia, azilul clandestinilor
Până-n 2008, litoralul libian era o zonă importantă, chiar vitală pentru a emigra din zona subsahariană, în Europa. Fostul conducător al Libiei a-nceput să controleze cu o mână de fier litoralul când, în 2008, în urma unui acord de modernizare a patrulelor de coastă, a primit 5 miliarde de dolari, echivalentul a 3,6 miliarde de euro. După moartea sa, în 2011, nimeni nu a mai fost interesat să respecte acordul. Astfel, doar clandestinii prinşi în apropriere de Italia s-au ridicat, între 2011 – 2012, la 61.000 de persoane. De asemenea, conform constatărilor HCR-ului, în realitate nimeni nu vrea să acosteze pe malurile insulei Lampedusa, dar, din păcate, ajung pe această insuliţă de 20 de km2, aflată la 100 de km de Africa şi la 200 de km de Sicilia doar cei ce sunt prinşi sau sunt în pericol de moarte, în larg. Vara, când apele sunt calme, malurile insulei Lampedusa sunt pline de cadavrele celor înecaţi în larg, a căror identitate nu mai poate fi aflată, niciunul neavând acte asupra lui. în general, spune William Spindler, responsabil HCR, se preferă Sicilia, deoarece este o insulă mult mai mare şi are o serie de golfuleţe greu de supravegheat de către grăniceri, atât de pe uscat, cât şi din largul mării. Momentul cel mai critic pentru administraţia de coastă a insulei Lampedusa este vara. Centrul de primire de pe insulă are o capacitate de 300 de locuri, dar de când cu revoltele şi protestele din lumea arabă, vara ajung, fără voia lor, pe insulă 3.000, chiar 5.000 de oameni. Sunt ţinuţi 48 de ore pentru a fi triaţi şi trimişi în Italia peninsulară. Există temerea din partea HCR-ului că, ţinând cont de ultimele evenimente din Africa şi lumea arabă, numărul clandestinilor ar putea ajunge chiar şi la 10.000. Pe de altă parte, italienii nu-şi fac griji deoarece ştiu că ţinta finală a clandestinilor este cu totul alta: state precum Germania, Anglia, Olanda, ţările scandinave. Că le place sau nu italienilor, Lampedusa a devenit un fel de checkpoint al mileniului al III-lea, între Africa şi Europa. Acum, după cum declară Claire Rodier, din cadrul Grupului de informare şi ajutorare a emigranţilor (GISTI), apar două aspecte: valul de emigranţi arată clar că guvernele respectivelor ţări nu sunt interesate să gestioneze favorabil problemele economice şi sociale ale propriilor populaţii, iar când doresc să mai obţină, din partea Uniunii Europene, bani sub formă de fonduri pentru controlul fenomenului migraţionit, bani pe care, odată daţi, este greu să-i mai urmăreşti pe teritoriile arabe sau africane, aceste state o lasă mai moale cu supravegherea coastelor, crescând astfel alarmant valul de clandestini. După cum se vede, pentru unele guverne, clandestinii au devenit o sursă de bani pentru bugetul de stat.
Oricum ar fi, italienii, în 2013, s-au luat cu mâinile de păr: 7.913 de clandestini au fost prinşi pe malurile Italiei, din care 3.648 în Lampedusa, dublu faţă de 2012. La această cifră mai trebuie adăugate şi cele aproape 2.000 de cadavre descoperite plutind liniştite, ciugulite de pescăruşi, către malurile insulei. Şi câţi or mai fi, dispăruţi pe veci. Adevărul acesta este, lăcomia de bani, goana după un trai mai bun, obţinerea lor, indiferent de metodele folosie, ne-mpiedică să mai vedem şi să-nţelegem suferinţa altora.