Patru  din cele cinci lucrări finanțate de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, în comuna Doicești, sunt pe ultima sută de metri.

Date:

Cele cinci  proiecte au o valoare însumată de aproximativ 10.000.000 de lei, iar din aceasta Consiliul Județean asigură 4.800.000 de lei.

Așadar, cele 4 proiecte care vor fi finalizate în perioada imediat următoare sunt: Modernizarea de drumuri în comună – 2.700.000 de lei; Asigurare scurgeri de ape pluviale – 2.300.000 de lei; Construire trotuare – 1.300.000 de lei; Teren multisport – 660.000 de lei.

De asemenea, tot prin PJDL, se lucrează la documentația proiectului de asigurare a scurgerilor de ape pluviale de pe străzile Zorilor, Iancu Jianu și Bărbătești. Aici, valoarea investiției este de 2.900.000 de lei. 

 Tot în Doicești se mai lucrează acum la o

sală de sport, finanțare asigurată de CNI, valoarea fiind de 5.700.000 de lei.

 Prin Administrația Fondului pentru Mediu, primăria condusă de Cosmin Stana derulează proiectul de creștere a eficienței energetice a Centrului de zi pentru copii din comună, 4.560.000 de lei.

 Din bugetul primăriei se amenajează un spațiu de recreere, proiectul având o valoare de 2.100.000 de lei. 

Nu în ultimul rând, prin Programul Național „Anghel Saligny”, a fost finalizată modernizarea de străzi, 1.720.000 de lei, și 

extinderea rețelei de canalizare, 630.000 de lei. 

 Dâmboviţa se dezvoltă și are grijă de locuitorii săi, iar acest lucru se vede în fiecare comună a județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!