![](https://www.ziardambovita.ro/wp-content/uploads/2021/02/2021-02-01_093729.jpg)
Oficialii au declarat că „o decizie fermă” privind redeschiderea şcolilor va fi luată pe 2 februarie. Până atunci se va urmări evoluţia pandemiei.
„Vrem, ca toată lumea, să fie deschise şcolile şi economia să fie deschisă, dar nu contează ce vreau eu, contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, pentru că nu putem să relaxăm prea mult condiţiile şi apoi să punem presiune pe sistemul medical”, a mai declarat premierul.
Majoritatea şcolilor din România vor fi deschise din 8 februarie, adică din semestrul al doilea, iar decizia va fi luată în funcţie de rata de infectare din fiecare localitate, a anunţat, în 14 ianuarie, şi preşedintele Klaus lohannis.
În localităţile care se încadrează în scenariul verde, toate şcolile se redeschid fizic, în localităţile care se încadrează în scenariul galben vor merge la şcoală elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale, precum şi copiii de grădiniţă. Dacă localitatea intră în scenariul roşu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniţă şi de ciclu primar, dar ceilalţi nu mai merg la şcoală.
Ce înseamnă că o localitate se află în scenariul verde, galben sau roşu?
Scenariul verde – rata de infectare între 0 şi 1,5 la mia de locuitori
Scenariul galben – rata de infectare între 1,5 şi 3 cazuri la mia de locuitori
Scenariul roşu – rată de infectare peste 3
Ce ar urma să se întâmple din 8 februarie?
În localităţile din scenariul verde – toate şcolile se redeschid fizic.
În localităţile din scenariul galben – vor merge fizic la ore copiii de grădiniţă, cei din ciclul primar şi cei din anii terminali, adică din clasele a Vlll-a şi a XII-a. Ceilalţi vor face în continuare ore online. În localităţile din scenariul roşu -vor merge o vreme la cursuri copiii de grădiniţă şi cei din ciclul primar, iar ceilalţi fac ore online.
Dacă rata de infectare trece de 6, localitatea se carantinează şi se închid toate şcolile.