În perioada 12-14 aprilie, între orele 22:00 și 08:00, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Dâmbovița au desfășurat o acțiune amplă pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul acestei acțiuni, au fost efectuate peste 500 de testări în zonele de interes din județ. Rezultatele nu au întârziat să apară: 9 șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului. Dintre aceștia, 4 au fost sancționați contravențional, iar în cazul altor 5 persoane au fost întocmite dosare penale – patru pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și unul pentru refuzul de a se supune recoltării de probe biologice.
Un tânăr de 28 de ani din comuna Moțăieni a fost surprins de polițiștii din Pucioasa conducând sub influența alcoolului pe strada Debarcaderului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal.
Pe drumul comunal 34 din zona localității Ibrianu, un bărbat de 30 de ani din județul Prahova a fost oprit pentru control. Deoarece emana halenă alcoolică, a fost solicitată testarea și prelevarea de probe, însă acesta a refuzat. Și în acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru refuzul de a se supune procedurilor legale.
Polițiștii rutieri anunță că astfel de acțiuni vor continua, în scopul prevenirii accidentelor rutiere și menținerii siguranței în trafic.