Pe agenda oricărui edil o prioritate reprezintă infrastructura rutieră. Mai toţi edili când şi-au prezentat oferta electorală în anul 2012, le-au promis cetăţenilor printre altele şi asfaltarea străzilor, drumurilor comunale şi chiar săteşti. Edilul comunei Voineşti, Gabriel Sandu este unul dintre primarii care şi-a dat interesul să acceseze fonduri europene pentru a aduce asfaltul în toate satele comunei pe care o gospodăreşte. La începutul acestei săptămâni, la Voineşti au început asfaltările. S-a turant primul strat de asfalt pe DS 318 -strada Ţuţuienilor, pe o distanţă de 700 de metri, în satul Onceşti. Investiţia se realizează cu fonduri europe pe M 322 -„Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală” în valoare de 75.000 de euro. Alte proiecte importante pentru comuna Voineşti sunt reactualizarea PUG-ului comunei Voineşti, care va aduce extinderea intravilanului comunei cu 255 ha şi lucrările la sistemul centralizat de canalizare în satul Voineşti. Proiectul este derulat prin Administraţia Fondului pentru Mediu şi are o valoare de 4 milioane lei, constând în realizarea a 7,8 km de reţea, atât pe strada principală, cât şi pe laterale. Stadiul de execuţie a ajuns la 98%, pentru ca, în perioada imediat următoare, să fie pusă în funcţiune şi staţia de epurare.