Sâmbătă a avut loc Comitetul de Coordonare Judeţean al Organizaţiei Pensionarilor şi Persoanelor de Vârsta a lll-a Filiala Dâmboviţa pentru alegerea noului Birou Politic Judeţean al OPV3 Dâmboviţa.
La eveniment au participat 168 de pensionari şi persoane vârstnice din judeţul Dâmboviţa, cărora li s-au alăturat Marius Caraveţeanu, preşedintele PNL Dâmboviţa, secretarul general, prim-vicepreşedinţii biroului politic judeţean, consilieri judeţeni, municipali şi locali. Şedinţa a fost condusă de Moţoc Honorius, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitraj a PNL Dâmboviţa şi consilier municipal. Aceasta a prezentat raporul de activitate al organizaţiei din ultima perioadă şi a pus accent în prezentarea sa pe respectul faţă de muncă.
„Sunteţi oameni care aveţi în spate zeci de ani de muncă. Există în sală oameni care au avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea acestui judeţ. Atitudinea faţă de pensionari este o atitudine faţă de respect.”
Marius Caraveţeanu, Preşedintele PNL Dâmboviţa a evidenţiat în discursul său binecuvântările specifice pe care le aduce vârsta a treia: perspectiva diferită asupra vieţii, libertatea pe care ţi-o dă detaşarea de aşteptările nerealiste, capacitatea de a povesti şi de a valorifica aşa cum se cuvine relaţiile.
„Dedicarea pe care o persoană vârstnică o oferă lucrurilor mai presus de om – rugăciunea, lectura, întrebările mari ale vieţii – poate fi cea mai mare lecţie spirituală care vine cu înaintarea în vârstă.” Pentru funcţia de preşedinte al OPPV3 a PNL Dâmboviţa şi-au depus candidaturile Ştefan Emil şi Vlad Ion iar în urma exprimării votului, primele trei poziţii în Biroul Politic Judeţean al OPPV3 a PNL Dâmboviţa vor fi ocupate de Ştefan Emil-preşedinte, Dumitru Petre şi Gheorman Nicolae, prim-vicepreşedinţi.
Pensionarii liberali şi-au ales noua structura de conducere
Date: