Pentru anul 2015, primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu are o serie de priorităţi. Şi pe plan politic edilul are planuri măreţe

Date:

marius caraveteanuÎn anul 2014, oraşul Răcari a mai făcut câţiva paşi pentru a se alinia la standardele europene, dar edilul Marius Caraveţeanu a spus că era loc şi de mai bine. Şi anul 2015 se anunţă a fi unul rodnic pentru autorităţile din Răcari, având în vedere că pe agenda edilului Marius Caraveţeanu şi a echipei cu care conduce Primăria Răcari se regăsesc proiecte ambiţioase care aliniază oraşul Răcari la standarde europene. Un proiect în valoare de 90 de miliarde lei vechi, va schimba viaţa răcărenilor în totalitate şi este vorba despre realizarea reţelei de apă şi canal în Răcari. Proiectul este în linie dreaptă în cel mai scurt timp urmând să fie desemnat constructorul. 60 de miliarde de lei din acest proiect vin de la Ministerul Mediului în urma contractului semnat de oraşul Răcari cu Administraţia Fondului de Mediu. La acest moment se lucrează la reţeaua de apă din cartierele Stăneşti, Bălăneşti, Săbieşti, Colacu şi Ghimpaţi. Şi infrastructura rutieră reprezintă o prioritate în agenda de lucru a edilului Marius Caraveţeanu. La acest moment, administraţia din Răcari administrează 40 de kilometri de drumuri pietruite. 20 de kilometri din cei 40 deja sunt cuprinşi într-un amplu proiect de modernizare cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale, ce urmează să sosească. Pentru ceilalţi 20 de kilometri de drumuri pietruite există studii de fezabilitate deja depuse la forurile din cadrul MDR. Încrezător primarul Marius Caraveţeanu a ţinut să sublinieze faptul că are promisiuni de la preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu care se şi ţine de cuvânt în ceea ce priveşte şi reabilitarea drumului judeţean care trece şi prin Răcari. Modernizarea iluminatului public este un alt proiect ce urmează a fi implementat şi care va avea un impact major asupra bugetului local, astfel reducându-se costurile. Se vor realiza şi două parcuri în oraşul Răcari, astfel fiind mutat şi Monumentul Eroilor pentru că locaţia actuală este improprie. Unul dintre parcuri va fi realizat la Licelul din Răcari. O bună colaborare între CJ şi autorităţile din Răcari există şi din punctul de vedere al funcţionarii Centrului medico-social de la Răcari. Modernizarea acestui centru reprezintă o altă prioritate pe agenda edilului Marius Caraveţeanu. Şi din punct de vedere al infracţionalităţii, autorităţile din Răcari au ţinut să sublinieze faptul că poliţiştii au reuşit să destructureze grupurile de hoţi care îi adusesră în culmea disperării pe răcăreni.
Primarul din Răcari, Marius Caraveţeanu, posibil candidat pentru şefia PNL Dâmboviţa
După câştigarea alegerilor prezidenţiale ACL s-a transformat în noul PNL. După cum era de aşteptat, la Dâmboviţa deja se fac jocuri de culise pentru câştigarea şefiei filialei PNL Dâmboviţa. Cu siguranţă luptele în culisele PNL Dâmboviţa sunt aprige. Mai mult ca sigur deja trupe de liberali fac potecă la Bucureşti pentru a rezolva problemele din organizaţie. Cu toate acestea mai sunt liberali care ar vrea să se organizeze alegeri pentru funcţia de preşedinte al PNL Dâmboviţa iar, prin vot, liberalii să-şi desemneze preşedintele.
Primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu susţine că este unul dintre oamenii care şi-a dorit formarea acestei drepte şi foarte convins ne-a declarat că ar candida pentru funcţia de preşedinte al PNL Dâmboviţa. Mai mult, edilul chiar în linii mari şi-a conturat o nouă echipă cu care ar pleca la drum privind reorganizarea PNL Dâmboviţa. Printre favoriţii lui Marius Caraveţeanu se regăsesc: Jean Popescu, Gabriel Plăiaşu, Tică Dănuţ, Ciprian Prisăcaru şi alţii: „Aş candida doar pentru funcţia de preşedinte al PNL Dâmboviţa. Nu mă tentează să fac parte din conducerea partidului privind BPJ şi spun acest lucru având în vedere mai multe aspecte. În primul rând trebuie să văd cine este pretendentul la funcţia de preşedinte PNL Dâmboviţa. În al doilea rând cu lipsă de modestie trebuie să văd cine mai face parte din BPJ… Eu rămân nostalgic după BPJ condus de Florin Popescu… Nu sunt decis, dar nu spun nu. Văd câteva nume care ar trebui să facă parte din conducerea PNL Dâmboviţa. Jean Popescu ar putea fi chiar preşedinte, Gabriel Plăiaşu îl văd în conducerea PNL Dâmboviţa chiar într-o funcţie de vicepreşedinte şi vă mai dau un nume domnul profesor Tică Dănuţ. asta dacă Marius Caraveţeanu ar fi preşedinte şi vă spun că nu ţine de mine toţi vor vi aleşi prin vot. La municipiu vă spun că aş vedea preşedinte pe Ciprian Prisăcaru care cu ceva vreme în urmă a pierdut trenul şi cred că din cauza unor orgolii personale”, a afirmat Marius Caraveţeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!