PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE CĂ OBȚINEAU ILEGAL FONDURI 

Date:

Marți dimineață polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au  pus în executare 19 mandate de percheziție domiciliară, în județele Dâmbovița, Sibiu, Timiș, Alba, Maramureș, Constanța, Brașov și în municipiul București, la zece persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, obținerea ilegală de fonduri și înșelăciune. 

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iunie 2020 – ianuarie 2021, prin intermediul a șase societăți comerciale, bănuții ar fi solicitat fonduri garantate de stat pentru întreprinderi mici și mijlocii și ar fi falsificat documente, în vederea obținerii de finanțări de la diverse unități bancare, cu intenția vădită de a nu returna împrumutul. 

Prejudiciul cauzat este de 1.180.000 de lei. 

Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Polițiștii sunt cu ochii pe comercianții de petarde

Polițiștii dâmbovițeni intensifică controalele în piețele locale pentru combaterea...

Exercițiu complex al ISU Dâmbovița pentru gestionarea situațiilor de urgență la Ulmi

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I al județului...

ANPC a controlat furnizorii de energie electrică

 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat o...
error: Conținutul este protejat!!