Joi de dimineaţă poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Dâmboviţa efectuează 16 percheziţii, la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 2 milioane de euro, prin infracţiuni economice.
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratorului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au făcut cele 16 percheziţii, în judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Braşov şi Hunedoara.
Acţiunea vizează destructurarea unei grupări infracţionale specializată în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
Astfel, în perioada 2012-2015, cei în cauză, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, nu ar fi evidenţiat în contabilitate venituri obţinute în urma operaţiunilor cu materiale reciclabile. De asemenea, aceştia ar fi influenţat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidenţele contabile proprii de cheltuieli fictive.
Prejudiciul cauzat este de peste 2 milioane de euro.
La activităţi au participat şi poliţişti din Ilfov, Giurgiu, Braşov şi Hunedoara, luptători pentru acţiuni speciale şi efective de jandarmi.
PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACŢIUNI ECONOMICE
Date: