PERFORM BASCHET CONTINUĂ

Date:

Şi anul acesta, Federaţia Română de Baschet – prin Programul Perform Baschet – continuă acţiunile de iniţiere, perfecţionare, evaluare şi selecţie, destinate copiilor născuţi în anii 2005 şi 2006.
Acţiunile din cadrul Programului PerformBaschet sunt diferenţiate, în funcţie de generaţii, astfel:
Categoria U14 (copii născuţi în anul 2005)
Aceşti jucători se află la al doilea an de participare în cadrul programului PerformBaschet. Jucătorii de perspectivă au fost selectaţi de către coordonatorii regionali şi staff-urile tehnice din fiecare din cele 5 centre regionale. Dintre aceştia, 30 de băieţi şi 30 de fete vor fi chemaţi într-un singur centru situat în mijlocul ţării, unde vor participa la o altă selecţie care va lua forma unui turneu, la care responsabilii din Federaţia Română de Baschet ai Programului PerformBaschet îi vor urmări şi monitoriza pe jucători şi vor putea de asemenea observa exprimarea acestora pe teren împotriva celor mai buni jucători din ţară de la categoria lor. Pe baza celor constatate, la acţiunile viitoare urmează să fie chemaţi şi alţi copii de pe listele centrelor regionale. Invitaţia la acest gen de acţiune se face pe bază de convocator oficial trimis clubului de către FRB, prin coordonatorii regionali. Pentru a putea să fie luaţi în considerare în vederea selecţiei naţionale la această categorie de vârstă, la sosirea în camp, jucătorii vor trebui să prezinte convocatorul şi o radiografie a mâinii stângi.
Acţiunile de acest gen vor avea loc în următoarele perioade: 22-24.03.2019 19-21.04.2019 17-19.05.2019 Locul de desfăşurare al acestor acţiuni va fi anunţat ulterior.
După toate aceste acţiuni, va fi selectat un lot de 30 de băieţi şi 30 de fete, toţi urmând să participe la Perform Baschet Summercamp. Acesta va avea loc între 17 şi 23 august 2019. în urma acestei acţiuni, după evaluarea sportivilor, în pregătire vor rămâne 15 băieţi şi 15 fete, care vor participa la YDF Naţional Camp (23-30 august). Aici, jucătorii se vor pregăti cu antrenorii care vor fi desemnaţi să reprezinte această categorie. După finalul acestui stagiu YDF, 12 jucători şi 12 jucătoare dintre cei prezenţi îşi vor câştiga locul din selecţia naţională de la această categorie de vârstă, urmând să participe la scurt timp într-o competiţie internaţională pe care o vom anunţa ulterior. Menţionăm că selecţia pentru echipa naţională a României rămane deschisă şi pentru alţi sportivi care continuă să fie monitorizaţi şi care vor înregista o creştere valorică evidentă.
Categoria U13 (copii născuţi în anul 2006)
Următoarele acţiuni ale acestei categorii vor avea loc în cele 5 centre regionale, în perioadele: 19-21.04.2019 17-19.05.2019
La aceste acţiuni, jucătorii vor paticipa la antrenamente, în baza cărora se vor efectua selecţiile regionale. După finalizarea acestor acţiuni, se vor selecta 30 de băieţi şi 30 de fete. Aceştia vor lua parte la Perform Baschet Summercamp, care va lua loc în perioada 11 – 16 august 2019. Aici, aceşti jucători vor participa la antrenamente cu scopul de fi evaluaţi. Ca şi la camp-ul celor de U14, invitaţia la acest gen de acţiune se face pe bază de convocator oficial trimis clubului de către FRB, prin coordonatori. Pentru a putea să fie luaţi în considerare în vederea selecţiei naţionale la această categorie de vârstă, la sosirea în camp, jucătorii vor trebui să prezinte convocatorul şi o radiografie a mâinii stângi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!