Perioada de plată a amenzilor la jumătate din valoare va fi de 15 zile

Date:

Potrivit unui proiect de lege adoptat în Parlament, perioada în care amenzile de circulaţie vor putea fi achitate la jumătate va fi extinsă, începând de anul viitor, de la doar 48 de ore la 15 zile lucrătoare. Măsura va fi aplicată pentru început doar în cazul amenzilor de circulaţie, prin instituirea unui sistem electronic şi a unui cont unic de plată a amenzilor la nivel naţional.
Noul sistem este prevăzut să fie aplicat începând cu 1 ianuarie 2019, până la finele acestui an Guvernul fiind obligat să adopte normele metodologoce de aplicare a legii. Se instituie o regulă generală (nu doar pentru situaţiile în care prin legi speciale se prevede această posibilitate) de plată a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. Exceptii de ia această regulă vor putea fi stabilite prin legi speciale numai dacă termenele de plată vor fi mai mari de 15 zile.
Achitarea în numerar se va putea realiza la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unităţilor/ subdiviziunilor administa-tiv-teritoriale sau la alte entităţi care se stabilesc prin normele de aplicare a legii indiferent de domiciliul persoanei fizice sau sediul persoanei juridice. Plata amenzilor în condiţiile noii legi va elimina obligativitatea pentru plătitor de a face dovada plăţii către agentul constatator sau organul din care acesta face parte.
Acest lucru va fi posibil prin constituirea unui cont unic deschis la Trezoreria statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale; instituirea obligaţiei utilizării seriei de evidenţă unică a procesului-verbal de constatare a contraventiei şi de aplicare a sancţiunii; instituirea titlului de creanţă electronic cuprinzând datele din procesul-verbal, precum şi prin instituirea sistemului informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa gasesti cea mai buna solutie de transport cand vii in tara

Daca ai planificata o calatorie in tara, serviciile de...

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...