PESTE 1.000 DE PERSOANE, LOCALIZATE PRIN COOPERARE SCHENGEN, ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ

Date:

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 1.030 de persoane, 64 de maşini şi 22 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
În perioada 22 – 29 noiembrie a.c., au fost localizate, în ţara noastră, 564 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională -Inspectoratul General al Poliţiei Române.Poliţiştii români au pus în aplicare 15 mandate europene de arestare, au depistat 65 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 265 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 12 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 15 documente, o plăcuţă de înmatriculare şi au fost găsite 60 de autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.Totodată, 466 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională -Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 20 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 7 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 20 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 7 erau semnalate dispărute de autorităţile române.Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 4 autovehicule căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale şi 7 documente semnalate de România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!