Peste 100 de conducători auto, amendaţi în ultimele 24 de ore pentru viteză excesivă pe drumurile din Dâmboviţa

Date:

Poliţiştii rutieri, sprijiniţi de efective de la ordine publică, au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive. Astfel, poliţiştii au aplicat 210 sancţiuni contravenţionale, dintre care 119 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Opt şoferi au fost înregistraţi de aparatele radar în timp ce rulau cu o viteză care depăşea cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe acel sector de drum.
Faţă de aceştia a fost dispusă şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce. Poliţia rutieră recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic şi circule cu viteză redusă, adaptată permanent la condiţiile de drum. Nu uitaţi! Cu cât viteza de deplasare este mai mare, probabilitatea producerii unui accident rutier creşte! Viteza induce stres conducătorului auto, determinân-du-l să recepteze un volum mai mare de informaţii într-un timp mai scurt, reducându-i astfel vigilenţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa gasesti cea mai buna solutie de transport cand vii in tara

Daca ai planificata o calatorie in tara, serviciile de...

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...