Mingea e din nou la TINE! Este momentul ECHIPEI “ Mai buni împreună, mai departe pentru fotbal!”
Potrivit unor sondaje realizate de Internaţional Media, Antena Dâmboviţa şi Dâmboviţa Publicistică, în rândul reprezentanţilor cluburilor afiliate la FRF, rezultatele arată clar că managerul Răzvan Burleanu este favoritul în cursa pentru şefia fotbalului românesc , cu un procent de peste 80%.
În ultimele zile, în spaţiul public, s-a încercat manipularea opiniei publice cu sondaje care nu sunt conforme cu realitatea, încercând influenţarea alegerilor de miercuri, 18 aprilie 2018, astfel dând deja câştigători , contracandidaţii lui Răzvan Burleanu.
Trebuie să recunoaştem cu toţii că în ultimii patru ani FRF sub conducerea lui Răzvan Burleanu a devenit o echipă veritabilă, unită de valori şi principii comune care au ca obiectiv fundamental dezvoltarea sportului pe care îl iubim cel mai mult, fotbalul. Fotbalul pe primul loc, membrii FRF înainte de toate – acesta a fost şi este principiul pentru care militeză Răzvan Burleanu şi echipa sa.
Dintr-un simplu gestionar al unor resurse şi al unor competiţii nedezvoltate, Răzvan Burleanu a reuşit să transformăm FRF într-o instituţie de management al fotbalului în spiritul celor mai noi practici şi proceduri ale fotbalului european de elită. Abia acum Casa Şefilor Fotbalului a devenit ceea ce trebuia să fie: Casa Fotbalului.
FRF este astăzi un partener credibil pentru fiecare membru al său, pentru companii importante din mediul de business, pentru instituţii şi autorităţi ale statului român, pentru UEFA şi federaţiile europene de fotbal.
În ziua de azi, oricine este, mai mult sau mai puţin, manager. A fi un bun manager înseamnă a face faţă problemelor şi a le rezolva suficient de bine încât să-ţi asiguri reuşita. Înseamnă succes obţinut mai degrabă prin muncă decât prin renume aşa cum fac unele glorii care încearcă să gestioneze un “supermarket “ şi de fapt sunt deja în faliment. Mai mult, pentru reuşită, aceste glorii încearcă să promită marea cu sarea , lucruri imposibile.
Managerul Răzvan Burleanu a promovat şi va promova interesul membrilor afiliaţi la FRF şi nu interesele de găşti, aşa cum fac contracandidaţii.
Toţi reprezentanţii cluburilor care au participat la acest sondaj, ne-au mărturist că mingea este la ei şi este timpul, să se voteze şi să se susţină cu tărie sloganul “ Mai buni împreună, mai departe pentru fotbal!” , chiar dacă se încearcă manipularea votului prin revenirea la proasta administrare, favoritism şi intervenţii subiective în desfăşurarea competiţiilor.
Trebuie susţinută ideea managerului Răzvan Burleanu:
Federaţia Română de Fotbal va fi principalul formator pentru toate zonele tehnice şi de suport ale activităţii fotbalistice, furnizând fiecărui membru afiliat specialiştii de prim rang necesari dezvoltării ample şi sustenabile pentru activitatea fotbalistică.
Mingea e din nou la tine!
Peste 80% ALEG ECHIPA “Mai buni împreună, mai departe pentru fotbal!”
Date: